sâmbătă, 28 februarie 2009

91.4-Poveste de Craciun

[fragment]
- Si daca ne-au mintit?
- Nu ne-au mintit! Iti spun: am primit asigurari de la ministru personal. Ne facem treaba, spunem placa si stam putin in puscarie. Si iesim apoi bogati. Uita-te si tu la camera asta, in ce hal arata. Ce ni s-ar putea intampla rau aici?
Intr-adevar, camera nu parea sa poate sustine gravitatea evenimentului in care destinul planuit ii aruncase. Niste perdele unduiau inca in bataia vantului ce razbatea printre gaurile geamului, iar dimensiunile reduse ale incaperii ii faceau pe toti sa para niste elevi la ora de dirigentie. Mesele sordide aranjate in cerc nu lasau prea multa libertate de miscare nici unuia. De tavan atarnau doua becuri prafuite.
- Stai linistita si raspunde la tot ce esti intrebata cu ce am fost invatati. Astia nici nu banuiesc ca nu suntem noi cei pe care ii vor. Elena fa-te ca esti.
Inghesuiti unul in altul, ea lua o postura plictisita, in timp ce el se apleca la intrebarea unuia dintre acuzatori:
- D-le presedinte, aici se afla o parte din oamenii care asista la procesul d-voastra. Totusi, nu va inteleg. De ce nu ati vrut sa raspundeti la intrebari in fata tarii?
Raspunsera cu exactitate, asa cum fusesera invatati. In fond acesta era momentul pe care il asteptasera, culmea misiunii lor. Ani de pregatire, iar acum totul se apropia de final.
In sfarsit isi facura aparitia si presedintii cu sentinta. Pe chipuri li se putea citi o gravitate aleasa, ca si cand ar fi urmat sa savarseasca un fapt de o gravitate enorma.

joi, 12 februarie 2009

91.3-Good morning and good luck!

Cerul diminetii glaciale purta urmele gerului pe el, nori cenusii stand nemiscati in calea pasarilor. Respiratia sa greoaie lasa urme prelungi in lumina difuza a matineului. Astepta de mai bine de jumatate de ora.
- Copiii astia n-au pic de respect!
Dezobisnuit de iernile estice, hotari sa faca vreo cativa pasi. Si cazu. Cazu alunecand pe pojghita de gheata ce pazea intrarea in aeroport. Se ridica icnind si greu, moment in care aparura si ei.
- Buna dimineata, domnule presedinte! Dati-mi voie sa va ajut.
- Ce v-a luat asa de mult? Si ai grija cum vorbesti! spuse fulgerand de sub cenusiile-i sprancene.
- Ma scuzati, tovarase! Am nimerit pe o strada blocata. Se intampla destul de des zilele astea.
- Prea bine! Ma mai tineti mult in frig?
Automobilul demara in tromba, tulburand dimineata cu girofarul lui. In schimb in interior domnea tacerea. In strafundurile sufletului lui, absorbit avid de imaginile ce i se intipareau intr-una pe retina. Un oras necunoscut i se asternea in fata, un oras pe care el il construise aproape de la zero. Acum ii era de nerecunoscut.
- Unde mergem, baieti?
- La Snagov, tovarase presedinte. Va asteapta toata lumea acolo nerabdatoare. Suntem foarte bucurosi ca va avem in sfarsit printre noi. Cel putin pentru mine e o mare onoare. De mic co...
- Vreau sa trecem prin fata Casei.
In timp ce masina alerga neoprita, orasul se oglindea aievea in geamurile masinii. Soarele rasarea rece de dupa blocuri.

vineri, 6 februarie 2009

Poveste cu p* 1

Trecuse ceva vreme de cand nu mai traise atat de intens. Era in parc, in iarba, soarele apunea dupa bloc, iar doi amici vomitau mai incolo, tot in iarba. Sau unul doar il ajuta pe celalalt. Privind in juru-i vedea ca in sfarsit romanii sunt fericiti. Sampania curgea valuri. Si nu numai ea.
Romania castigase. Nu la fotbal, ci la Haga. Dupa multi ani in care nu mai pusesem laba pe nicio bucatica de pamant, pe ceva tangibil, ci doar pierdeam constant(din cauza Dunarii), acum pusesem. Bagam mana adanc in titei si ne drogam cu gaze. Euforici, priveam linistiti catre viitorul copiilor nostri, carora le asigurasem o parte din nevoi.
A doua zi, trezindu-se tarziu si greu, cu parul lipicios si mirosind a iarba, privi catre cimitir. De jos venea zmogot de vecin culturist. Ca sa il doara si mai tare capul. Deschise radioul. Nu era muzica. Era altceva.
- Astia iar transmit piese de teatru in amiaza-mare...
Alt radio, aceeasi poveste. Si altul. Altul...
- Bai, frate?!!!
Ucraina declarase razboi Romaniei. Trupele lor erau la granita. Ai nostri inca se sfatuiau la o masa rotunda. Cu tigari de foi pe ea. Cine s-ar fi asteptat ca Ucraina "comunista" sa atace Romania care deja isi instalase sondele si sugea din greu. Pentru buzunarele altora, e drept, dar sugea. In sfarsit, "Consiliul de razboi" hotari strategic: masam toata armata in nordul Moldovei. Pastram virgin trupul tarii pana cand se vor hotara aliatii nostri nord-atlantici sa ne ajute.
- La arme, copii! tuna motivant generalul sustinut de presedinte. Un consilier se apropie de urechea primului si ii sopteste:
- Domnule general, stiti? Nu mai avem arme. S-au furat din depozite.
- Nu-i nimic.Avem o armata profesionista. Atat de profesionista ca poate lupta cu mainile goale. Sau in cel mai rau caz cu pusti de lemn, ca Nila Moromete.

*prosti