duminică, 7 iunie 2009
luni, 25 mai 2009
Revolutia de canapea -3-
- Uitati-va la Spania, la Romania, la Italia. Uitati-va la ele dupa razboi si la regimurile lor, zise entitatea. Moment in care el se trezi.,,Macar cosmarurile mele sunt inteligente", gandi in sinea sa si porni sa se imbrace, lasand mai tarziu umila incapere prada linistii.
Ca prin ochii unui caine. Totul era gri, chiar si soarele. Frunzele nu mai frematau.
Strabatea pentru a cata oara aceeasi strada, dar acum simtea ca ceva diferit. Nu era strada, nici el, era ceea ce se afla la capatul strazii. Dupa ce intalnise ,,intelegatorul" in zilele trecute, reusise sa patrunda captivitatea in care se afla. Si mai ales sa priceapa mestesugitele idealuri pe care nici nu si le banuise. Acum intelegea limitarea in care se aflau oamenii si mai ales ceea ce era el: un deschizator de minti. Urma sa le vorbeasca celor adunati la capatul strazii.
Tocmai se termina strada pe care mergea si incepea drumul sau.
Ca prin ochii unui caine. Totul era gri, chiar si soarele. Frunzele nu mai frematau.
Strabatea pentru a cata oara aceeasi strada, dar acum simtea ca ceva diferit. Nu era strada, nici el, era ceea ce se afla la capatul strazii. Dupa ce intalnise ,,intelegatorul" in zilele trecute, reusise sa patrunda captivitatea in care se afla. Si mai ales sa priceapa mestesugitele idealuri pe care nici nu si le banuise. Acum intelegea limitarea in care se aflau oamenii si mai ales ceea ce era el: un deschizator de minti. Urma sa le vorbeasca celor adunati la capatul strazii.
Tocmai se termina strada pe care mergea si incepea drumul sau.
luni, 18 mai 2009
Revolutia de canapea -2-
Zgomotul era incredibil, ca si cand cel curs din cer mai adineauri s-ar fi stabilit aici, gasindu-si o oaza de exprimare: clabuci pe suprafata deranjata de usoara adiere a vantului, mioarce in extaz si un pescar cu undita'ncruntata.
O libelula azura iesi din stuf, ii mirosi piciorul plin de glod si fugi deznadajduita. Ii placea aici. Astepta cu nerabdare fiecare ploaie, astepta sa se si termine si imediat venea pe tarmul lacului. El si pescarul. Ar fi dorit sa il intrebe macar o data de a prins ceva, dar nu putea. De fapt nu avea cum. In schimb pescarul binevoi sa i se adreseze acum. Si el atunci hotara sa plece. Dar dupa atata timp tot il mai rodea curiozitatea de a afla care ar fi intelesul celora ce i se adresau. Asa ca nu pleca, ci se ascunse dupa stufaris, incercand sa ghiceasca ceea ce i-a spus pescarul. Il vazu cum se apropie de locul unde a stat el si cum scoate de dupa cativa bolovani o undita. Poate ca l-a invitat sa i se alature. Sau poate ca doar i-a cerut sa o caute si sa i-o dea. Asta ramane sa o afle data urmatoare. Deocamdata o lua pe drumul catre casa, facand un usor ocol.
Trecuse asa de mult timp de cand intalnise ultima data "un intelegator". Nu incetase totusi in toti acesti ani sa caute altii asemeni siesi. Pe ultimul l-a intalnit imediat dupa o ploaie, tocmai cand iesea grabit din ograda. L-a auzit vorbind si l-a inteles, asa ca l-a salutat. Dar tot in loc de raspuns a primit doar un suras, continuat cu vociferarea ideii cum ca ploaia e singura certitudine. Doar atat. Si celalalt a plecat. Dar nu incetase niciodata sa spere...
- continua -
O libelula azura iesi din stuf, ii mirosi piciorul plin de glod si fugi deznadajduita. Ii placea aici. Astepta cu nerabdare fiecare ploaie, astepta sa se si termine si imediat venea pe tarmul lacului. El si pescarul. Ar fi dorit sa il intrebe macar o data de a prins ceva, dar nu putea. De fapt nu avea cum. In schimb pescarul binevoi sa i se adreseze acum. Si el atunci hotara sa plece. Dar dupa atata timp tot il mai rodea curiozitatea de a afla care ar fi intelesul celora ce i se adresau. Asa ca nu pleca, ci se ascunse dupa stufaris, incercand sa ghiceasca ceea ce i-a spus pescarul. Il vazu cum se apropie de locul unde a stat el si cum scoate de dupa cativa bolovani o undita. Poate ca l-a invitat sa i se alature. Sau poate ca doar i-a cerut sa o caute si sa i-o dea. Asta ramane sa o afle data urmatoare. Deocamdata o lua pe drumul catre casa, facand un usor ocol.
Trecuse asa de mult timp de cand intalnise ultima data "un intelegator". Nu incetase totusi in toti acesti ani sa caute altii asemeni siesi. Pe ultimul l-a intalnit imediat dupa o ploaie, tocmai cand iesea grabit din ograda. L-a auzit vorbind si l-a inteles, asa ca l-a salutat. Dar tot in loc de raspuns a primit doar un suras, continuat cu vociferarea ideii cum ca ploaia e singura certitudine. Doar atat. Si celalalt a plecat. Dar nu incetase niciodata sa spere...
- continua -
luni, 13 aprilie 2009
Revolutia de canapea -1-
O lacrima pica in praful ulitei, facand aluat pentru saraci. Si apoi inca una, si inca una. Ploaia lua rapid forme tropicale, izbind cu nervozitate in geamul prafuit . Niciun tipat nu se profila de dupa perdeaua de apa, desi se puteau vedea fiinte alergand disperate dupa adapost.
Un fulger lumina incaperea obscura, profiland un corp demiadamic. O lumanare fixa in mijlocul camerei aprinse o alta, situata pe masuta opulenta, din lemn greu, dezvaluind pipernicita incapere: doar acea masa si o canapea cu inflorituri. Podea de lemn si tavan de var. Si o statueta, neslefuita.
Corpul se aseza asa cum era pe canapea, isi plasa bratele pe genunchi si palmele la capatul unui zambet si incepu a sfredeli prin intuneric locul unde peretele intalnea podeaua, drept sub mijlocul ferestrei. Statu astfel pana cand ploaia se opri, chiar pana cand soarele a binevoit sa se abata de dupa nori si sa lumineze umila incapere. Atunci si corpul binevoi sa-si dezlipeasca membrele unele de altele, chiar sa se verticalizeze complet, intinzandu-si bratele catre var si scotand icnete de desteptare. Isi lua haina si iesi.
Nu a putut pasi complet in afara incaperii fara sa-si acopere privirea pentru cateva secunde cu mana. Dar se obisnui si iesi in strada, adulmecand cu miscari puternice din nari mirosul proaspat de praf ud, avand totusi grija sa evite baltile. O lua in susul strazii, parte din care venea catre el un punct, o persoana. Aceasta se apropia cu pas grabit, fixandu-l pe tot parcursul. La momentul in care ajunse aproape de el incepu sa-i vorbeasca, chiar apucandu-i bratul cand se incrucisara, dar nu-l putu opri, el continuandu-si neclintit drumul. Nici nu isi intoarse privirea, desi femeia ramase neclintita, privind contrariata catre el. Singurul lucru pe care el il facu fu sa-si lase privirea si mai mult pe fiecare balta, incercand sa-si vada reflexia fetei, in speranta ca aceasta n-ar fi una deznadajduita.
Un fulger lumina incaperea obscura, profiland un corp demiadamic. O lumanare fixa in mijlocul camerei aprinse o alta, situata pe masuta opulenta, din lemn greu, dezvaluind pipernicita incapere: doar acea masa si o canapea cu inflorituri. Podea de lemn si tavan de var. Si o statueta, neslefuita.
Corpul se aseza asa cum era pe canapea, isi plasa bratele pe genunchi si palmele la capatul unui zambet si incepu a sfredeli prin intuneric locul unde peretele intalnea podeaua, drept sub mijlocul ferestrei. Statu astfel pana cand ploaia se opri, chiar pana cand soarele a binevoit sa se abata de dupa nori si sa lumineze umila incapere. Atunci si corpul binevoi sa-si dezlipeasca membrele unele de altele, chiar sa se verticalizeze complet, intinzandu-si bratele catre var si scotand icnete de desteptare. Isi lua haina si iesi.
Nu a putut pasi complet in afara incaperii fara sa-si acopere privirea pentru cateva secunde cu mana. Dar se obisnui si iesi in strada, adulmecand cu miscari puternice din nari mirosul proaspat de praf ud, avand totusi grija sa evite baltile. O lua in susul strazii, parte din care venea catre el un punct, o persoana. Aceasta se apropia cu pas grabit, fixandu-l pe tot parcursul. La momentul in care ajunse aproape de el incepu sa-i vorbeasca, chiar apucandu-i bratul cand se incrucisara, dar nu-l putu opri, el continuandu-si neclintit drumul. Nici nu isi intoarse privirea, desi femeia ramase neclintita, privind contrariata catre el. Singurul lucru pe care el il facu fu sa-si lase privirea si mai mult pe fiecare balta, incercand sa-si vada reflexia fetei, in speranta ca aceasta n-ar fi una deznadajduita.
marți, 31 martie 2009
Bay of pigs
Right across the Sun, isolated in the vast nothingness of space, life erupted.Into solitude. Which finally became an option. Worms turned to the amazing, brilliant being that you are today. You splash, hit, run, feel, drop. You enjoy your little piece of Universe. No matter where, when and why you are at ease with yourself.
But as a human you are supposed to support the evolution. Do you? As isolated as you are you seem to have turned against your own. You make a rule. Everyone is different, but so alike from the outside. The very outside. So now, because you are so very different, you have to make sure that no one will ever even try to match you. That's why you build a cubic box, made of crystal. You make sure it has no entrance, nor exit. So there you are! Standing! Admiring the very geniality or stupidity of the environment you left. But somehow you get bored. All that admiring is not enough. It's you the one that should be admired. So you put your mind at work and you begin shinning. First like a far, far away star. Then for no reason you may fail into moon pale. But in the end you'll shine like the sun. You are the very cubic sun.
"Napalm. Napalm is jelly. Pudding, a very organic pudding, you may say. But careful! You may burn yourself, as it is very flammable!"
But as a human you are supposed to support the evolution. Do you? As isolated as you are you seem to have turned against your own. You make a rule. Everyone is different, but so alike from the outside. The very outside. So now, because you are so very different, you have to make sure that no one will ever even try to match you. That's why you build a cubic box, made of crystal. You make sure it has no entrance, nor exit. So there you are! Standing! Admiring the very geniality or stupidity of the environment you left. But somehow you get bored. All that admiring is not enough. It's you the one that should be admired. So you put your mind at work and you begin shinning. First like a far, far away star. Then for no reason you may fail into moon pale. But in the end you'll shine like the sun. You are the very cubic sun.
"Napalm. Napalm is jelly. Pudding, a very organic pudding, you may say. But careful! You may burn yourself, as it is very flammable!"
luni, 16 martie 2009
A wish for leukemia
Straight road laid ahead, as he was walking through the shivering, cold rain. There was no moon, no nothing to reveal his path, but only those so yellow fugitive lights starring four meters above him. And, of course, the one that cars made passing by. Passing, passing, like the beat of a song. He had the power to stop this song. Only if, as a butterfly, he would've jumped to the light, adding spice, drama to the melody. Turning the monotonous life of that other one into excitement, forcing that brain of him to finally produce the right amount of adrenaline...but he didn't.
Despite the rain there still were citizens going down and up the street. Machines looking straight ahead, never stopping to admire the glittering powder of a rainbow. Beautiful women for whom he was falling in love, for everyone which he saw. Sparks in a barrel of gunpowder, a total mess that mechanism was. A reversed watch, always going for an hour or two and then suddenly turning back. The battle for England right above his head.
Now you may see him running between pools, sometimes splashing himself and the others with that dirty water. A game that others were just dreaming. You could've seen the drops of water floating here and there if you would've stopped the time. And that he did.
Despite the rain there still were citizens going down and up the street. Machines looking straight ahead, never stopping to admire the glittering powder of a rainbow. Beautiful women for whom he was falling in love, for everyone which he saw. Sparks in a barrel of gunpowder, a total mess that mechanism was. A reversed watch, always going for an hour or two and then suddenly turning back. The battle for England right above his head.
Now you may see him running between pools, sometimes splashing himself and the others with that dirty water. A game that others were just dreaming. You could've seen the drops of water floating here and there if you would've stopped the time. And that he did.
sâmbătă, 28 februarie 2009
91.4-Poveste de Craciun
[fragment]
- Si daca ne-au mintit?
- Nu ne-au mintit! Iti spun: am primit asigurari de la ministru personal. Ne facem treaba, spunem placa si stam putin in puscarie. Si iesim apoi bogati. Uita-te si tu la camera asta, in ce hal arata. Ce ni s-ar putea intampla rau aici?
Intr-adevar, camera nu parea sa poate sustine gravitatea evenimentului in care destinul planuit ii aruncase. Niste perdele unduiau inca in bataia vantului ce razbatea printre gaurile geamului, iar dimensiunile reduse ale incaperii ii faceau pe toti sa para niste elevi la ora de dirigentie. Mesele sordide aranjate in cerc nu lasau prea multa libertate de miscare nici unuia. De tavan atarnau doua becuri prafuite.
- Stai linistita si raspunde la tot ce esti intrebata cu ce am fost invatati. Astia nici nu banuiesc ca nu suntem noi cei pe care ii vor. Elena fa-te ca esti.
Inghesuiti unul in altul, ea lua o postura plictisita, in timp ce el se apleca la intrebarea unuia dintre acuzatori:
- D-le presedinte, aici se afla o parte din oamenii care asista la procesul d-voastra. Totusi, nu va inteleg. De ce nu ati vrut sa raspundeti la intrebari in fata tarii?
Raspunsera cu exactitate, asa cum fusesera invatati. In fond acesta era momentul pe care il asteptasera, culmea misiunii lor. Ani de pregatire, iar acum totul se apropia de final.
In sfarsit isi facura aparitia si presedintii cu sentinta. Pe chipuri li se putea citi o gravitate aleasa, ca si cand ar fi urmat sa savarseasca un fapt de o gravitate enorma.
- Si daca ne-au mintit?
- Nu ne-au mintit! Iti spun: am primit asigurari de la ministru personal. Ne facem treaba, spunem placa si stam putin in puscarie. Si iesim apoi bogati. Uita-te si tu la camera asta, in ce hal arata. Ce ni s-ar putea intampla rau aici?
Intr-adevar, camera nu parea sa poate sustine gravitatea evenimentului in care destinul planuit ii aruncase. Niste perdele unduiau inca in bataia vantului ce razbatea printre gaurile geamului, iar dimensiunile reduse ale incaperii ii faceau pe toti sa para niste elevi la ora de dirigentie. Mesele sordide aranjate in cerc nu lasau prea multa libertate de miscare nici unuia. De tavan atarnau doua becuri prafuite.
- Stai linistita si raspunde la tot ce esti intrebata cu ce am fost invatati. Astia nici nu banuiesc ca nu suntem noi cei pe care ii vor. Elena fa-te ca esti.
Inghesuiti unul in altul, ea lua o postura plictisita, in timp ce el se apleca la intrebarea unuia dintre acuzatori:
- D-le presedinte, aici se afla o parte din oamenii care asista la procesul d-voastra. Totusi, nu va inteleg. De ce nu ati vrut sa raspundeti la intrebari in fata tarii?
Raspunsera cu exactitate, asa cum fusesera invatati. In fond acesta era momentul pe care il asteptasera, culmea misiunii lor. Ani de pregatire, iar acum totul se apropia de final.
In sfarsit isi facura aparitia si presedintii cu sentinta. Pe chipuri li se putea citi o gravitate aleasa, ca si cand ar fi urmat sa savarseasca un fapt de o gravitate enorma.
joi, 12 februarie 2009
91.3-Good morning and good luck!
Cerul diminetii glaciale purta urmele gerului pe el, nori cenusii stand nemiscati in calea pasarilor. Respiratia sa greoaie lasa urme prelungi in lumina difuza a matineului. Astepta de mai bine de jumatate de ora.
- Copiii astia n-au pic de respect!
Dezobisnuit de iernile estice, hotari sa faca vreo cativa pasi. Si cazu. Cazu alunecand pe pojghita de gheata ce pazea intrarea in aeroport. Se ridica icnind si greu, moment in care aparura si ei.
- Buna dimineata, domnule presedinte! Dati-mi voie sa va ajut.
- Ce v-a luat asa de mult? Si ai grija cum vorbesti! spuse fulgerand de sub cenusiile-i sprancene.
- Ma scuzati, tovarase! Am nimerit pe o strada blocata. Se intampla destul de des zilele astea.
- Prea bine! Ma mai tineti mult in frig?
Automobilul demara in tromba, tulburand dimineata cu girofarul lui. In schimb in interior domnea tacerea. In strafundurile sufletului lui, absorbit avid de imaginile ce i se intipareau intr-una pe retina. Un oras necunoscut i se asternea in fata, un oras pe care el il construise aproape de la zero. Acum ii era de nerecunoscut.
- Unde mergem, baieti?
- La Snagov, tovarase presedinte. Va asteapta toata lumea acolo nerabdatoare. Suntem foarte bucurosi ca va avem in sfarsit printre noi. Cel putin pentru mine e o mare onoare. De mic co...
- Vreau sa trecem prin fata Casei.
In timp ce masina alerga neoprita, orasul se oglindea aievea in geamurile masinii. Soarele rasarea rece de dupa blocuri.
- Copiii astia n-au pic de respect!
Dezobisnuit de iernile estice, hotari sa faca vreo cativa pasi. Si cazu. Cazu alunecand pe pojghita de gheata ce pazea intrarea in aeroport. Se ridica icnind si greu, moment in care aparura si ei.
- Buna dimineata, domnule presedinte! Dati-mi voie sa va ajut.
- Ce v-a luat asa de mult? Si ai grija cum vorbesti! spuse fulgerand de sub cenusiile-i sprancene.
- Ma scuzati, tovarase! Am nimerit pe o strada blocata. Se intampla destul de des zilele astea.
- Prea bine! Ma mai tineti mult in frig?
Automobilul demara in tromba, tulburand dimineata cu girofarul lui. In schimb in interior domnea tacerea. In strafundurile sufletului lui, absorbit avid de imaginile ce i se intipareau intr-una pe retina. Un oras necunoscut i se asternea in fata, un oras pe care el il construise aproape de la zero. Acum ii era de nerecunoscut.
- Unde mergem, baieti?
- La Snagov, tovarase presedinte. Va asteapta toata lumea acolo nerabdatoare. Suntem foarte bucurosi ca va avem in sfarsit printre noi. Cel putin pentru mine e o mare onoare. De mic co...
- Vreau sa trecem prin fata Casei.
In timp ce masina alerga neoprita, orasul se oglindea aievea in geamurile masinii. Soarele rasarea rece de dupa blocuri.
vineri, 6 februarie 2009
Poveste cu p* 1
Trecuse ceva vreme de cand nu mai traise atat de intens. Era in parc, in iarba, soarele apunea dupa bloc, iar doi amici vomitau mai incolo, tot in iarba. Sau unul doar il ajuta pe celalalt. Privind in juru-i vedea ca in sfarsit romanii sunt fericiti. Sampania curgea valuri. Si nu numai ea.
Romania castigase. Nu la fotbal, ci la Haga. Dupa multi ani in care nu mai pusesem laba pe nicio bucatica de pamant, pe ceva tangibil, ci doar pierdeam constant(din cauza Dunarii), acum pusesem. Bagam mana adanc in titei si ne drogam cu gaze. Euforici, priveam linistiti catre viitorul copiilor nostri, carora le asigurasem o parte din nevoi.
A doua zi, trezindu-se tarziu si greu, cu parul lipicios si mirosind a iarba, privi catre cimitir. De jos venea zmogot de vecin culturist. Ca sa il doara si mai tare capul. Deschise radioul. Nu era muzica. Era altceva.
- Astia iar transmit piese de teatru in amiaza-mare...
Alt radio, aceeasi poveste. Si altul. Altul...
- Bai, frate?!!!
Ucraina declarase razboi Romaniei. Trupele lor erau la granita. Ai nostri inca se sfatuiau la o masa rotunda. Cu tigari de foi pe ea. Cine s-ar fi asteptat ca Ucraina "comunista" sa atace Romania care deja isi instalase sondele si sugea din greu. Pentru buzunarele altora, e drept, dar sugea. In sfarsit, "Consiliul de razboi" hotari strategic: masam toata armata in nordul Moldovei. Pastram virgin trupul tarii pana cand se vor hotara aliatii nostri nord-atlantici sa ne ajute.
- La arme, copii! tuna motivant generalul sustinut de presedinte. Un consilier se apropie de urechea primului si ii sopteste:
- Domnule general, stiti? Nu mai avem arme. S-au furat din depozite.
- Nu-i nimic.Avem o armata profesionista. Atat de profesionista ca poate lupta cu mainile goale. Sau in cel mai rau caz cu pusti de lemn, ca Nila Moromete.
*prosti
Romania castigase. Nu la fotbal, ci la Haga. Dupa multi ani in care nu mai pusesem laba pe nicio bucatica de pamant, pe ceva tangibil, ci doar pierdeam constant(din cauza Dunarii), acum pusesem. Bagam mana adanc in titei si ne drogam cu gaze. Euforici, priveam linistiti catre viitorul copiilor nostri, carora le asigurasem o parte din nevoi.
A doua zi, trezindu-se tarziu si greu, cu parul lipicios si mirosind a iarba, privi catre cimitir. De jos venea zmogot de vecin culturist. Ca sa il doara si mai tare capul. Deschise radioul. Nu era muzica. Era altceva.
- Astia iar transmit piese de teatru in amiaza-mare...
Alt radio, aceeasi poveste. Si altul. Altul...
- Bai, frate?!!!
Ucraina declarase razboi Romaniei. Trupele lor erau la granita. Ai nostri inca se sfatuiau la o masa rotunda. Cu tigari de foi pe ea. Cine s-ar fi asteptat ca Ucraina "comunista" sa atace Romania care deja isi instalase sondele si sugea din greu. Pentru buzunarele altora, e drept, dar sugea. In sfarsit, "Consiliul de razboi" hotari strategic: masam toata armata in nordul Moldovei. Pastram virgin trupul tarii pana cand se vor hotara aliatii nostri nord-atlantici sa ne ajute.
- La arme, copii! tuna motivant generalul sustinut de presedinte. Un consilier se apropie de urechea primului si ii sopteste:
- Domnule general, stiti? Nu mai avem arme. S-au furat din depozite.
- Nu-i nimic.Avem o armata profesionista. Atat de profesionista ca poate lupta cu mainile goale. Sau in cel mai rau caz cu pusti de lemn, ca Nila Moromete.
*prosti
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
91.2- El gringo
O geanta. Un alaindelon. O caciula de miel.
- Diseara plecam!
Ii intoarse spatele, aruncand un zambet multumit pe sub ureche. Din radio flutura suav un tango.
- Ce? suna raspunsul ei tamp in semiintunericul camerei.
Dar usa deja se inchisese, troznind metalic de fata ei. El era deja plecat. Ca un vultur catre cuib. Ca o oaie pierduta catre baci.
[...]
O coada greoaie, un ghiseu ros de timp, o doamna grasa si autoritara.
- Hmm! Nu s-au schimbat prea multe, zise in sinea sa.
- Your passport, please!
- Ce? zise el gri.
- Aa, sunteti roman. N-as fi zis. Si am ceva experienta. Pasaportul, va rog!
Contrariat il inmana. Si contrariata ea il studie, in timp ce cu un ochi privea catre parul lui gri ce ii iesea de sub caciula.
- Purtati un nume foarte drag noua, tuturor. Puteti trece!
- Asta o stiu, tovarasa! De aia m-am si intors! De aia!
Grasa privea stupid dupa el, neremarcand coada iritata ce vroia sa rupa randul.
- Asta nu o s-o mai creada Mitica cand i-oi povesti diseara, spuse in sinea ei si se intoarse la banal.
- Diseara plecam!
Ii intoarse spatele, aruncand un zambet multumit pe sub ureche. Din radio flutura suav un tango.
- Ce? suna raspunsul ei tamp in semiintunericul camerei.
Dar usa deja se inchisese, troznind metalic de fata ei. El era deja plecat. Ca un vultur catre cuib. Ca o oaie pierduta catre baci.
[...]
O coada greoaie, un ghiseu ros de timp, o doamna grasa si autoritara.
- Hmm! Nu s-au schimbat prea multe, zise in sinea sa.
- Your passport, please!
- Ce? zise el gri.
- Aa, sunteti roman. N-as fi zis. Si am ceva experienta. Pasaportul, va rog!
Contrariat il inmana. Si contrariata ea il studie, in timp ce cu un ochi privea catre parul lui gri ce ii iesea de sub caciula.
- Purtati un nume foarte drag noua, tuturor. Puteti trece!
- Asta o stiu, tovarasa! De aia m-am si intors! De aia!
Grasa privea stupid dupa el, neremarcand coada iritata ce vroia sa rupa randul.
- Asta nu o s-o mai creada Mitica cand i-oi povesti diseara, spuse in sinea ei si se intoarse la banal.
luni, 26 ianuarie 2009
91
Soarele tremura la asfintit, unind cerul cu marea de un albastru ireal. La orizont un iaht isi inalta catargul catre luceafar, penduland sub freamatul brizei, briza ce racorea acum plaja. Doar un pescarus mai intrerupea tacerea, ca un fulger in senin.
- La multi ani, Nicule! Sa ne traiesti!
Nicu deschise ochii si se apleca catre peruca alba ce ii vorbise.
- Ti-am zis ca nu mai vreau rame! Ce sa mai pun si in asta, poza de pe 25 decembrie? Mai bine zi-le sa mai aduca whiskey. Si sa aiba multa gheata! zise el intorcandu-se pe burta.
- Nu te mai enerva atata, dragule! Iar ai sa faci un soc. Auzi, au sunat Ionel si Dan. Ti-au urat si ei de bine. Stii cat tin la tine. Ar vrea si ei sa te vada, dar nah...
- Da-i la dracu'! Ei se distreaza in patrie si eu stau aici. Tot am sa ma intorc eu. Sa nu-mi zica ei ,,tovarase" daca nu ma intorc. Nici nu mai executa ce le zic. Da' Fidel n-a zis nimic?
- Ba da! Ii pare rau totusi ca nu poate veni. Iar se simte rau. Of, nu stiu cat o mai duce saracul. L-au ,,omorat" americanii.
Batrana se aseza greu langa el, lasand urme adanci in nisipul argintiu. Crepusculul vorbea de noapte.
- Nicule, nu mergem si noi in camera? spuse ea soptit, frecandu-si picioarele de ale lui.
- Ce vorbesti, tovarasa? De asta iti arde tie acum? Iti spun pentru ultima data: au trecut vremurile alea. Nici Pacepa nu ma mai poate ajuta. La naiba cu toate cele lumesti.
Lumina lunii rasarea peste cei doi, descoperindu-le trupurile in nisipul plajei si acoperindu-le cu razele ei ocrotitoare. In acelasi timp luceafarul lucea feeric catre est.
[Azi ar fi implinit 91 de ani. Sau poate chiar implineste.]
- La multi ani, Nicule! Sa ne traiesti!
Nicu deschise ochii si se apleca catre peruca alba ce ii vorbise.
- Ti-am zis ca nu mai vreau rame! Ce sa mai pun si in asta, poza de pe 25 decembrie? Mai bine zi-le sa mai aduca whiskey. Si sa aiba multa gheata! zise el intorcandu-se pe burta.
- Nu te mai enerva atata, dragule! Iar ai sa faci un soc. Auzi, au sunat Ionel si Dan. Ti-au urat si ei de bine. Stii cat tin la tine. Ar vrea si ei sa te vada, dar nah...
- Da-i la dracu'! Ei se distreaza in patrie si eu stau aici. Tot am sa ma intorc eu. Sa nu-mi zica ei ,,tovarase" daca nu ma intorc. Nici nu mai executa ce le zic. Da' Fidel n-a zis nimic?
- Ba da! Ii pare rau totusi ca nu poate veni. Iar se simte rau. Of, nu stiu cat o mai duce saracul. L-au ,,omorat" americanii.
Batrana se aseza greu langa el, lasand urme adanci in nisipul argintiu. Crepusculul vorbea de noapte.
- Nicule, nu mergem si noi in camera? spuse ea soptit, frecandu-si picioarele de ale lui.
- Ce vorbesti, tovarasa? De asta iti arde tie acum? Iti spun pentru ultima data: au trecut vremurile alea. Nici Pacepa nu ma mai poate ajuta. La naiba cu toate cele lumesti.
Lumina lunii rasarea peste cei doi, descoperindu-le trupurile in nisipul plajei si acoperindu-le cu razele ei ocrotitoare. In acelasi timp luceafarul lucea feeric catre est.
[Azi ar fi implinit 91 de ani. Sau poate chiar implineste.]
joi, 22 ianuarie 2009
Interviu cu un boschetar -continuare-
Un preot cu firimituri in barba, dand sa treaca strada, se uita spre stanga si apoi spre dreapta. In stanga vede un Saab. Iar in dreapta e ea, Adela.
Numele ei e Adela. E murdara si se tot sterge pe la ochi incercand sa indeparteze negreata. De fapt e un tic.
,,-Esti de la Politie? Nu vreau sa merg la camin, mai bine stau aici."
Povestea ei incepe cu un suras. Tatal ei e tigan. Mama ei romanca. Frumoasa poveste de dragoste. Dar asta nu a impiedicat-o sa se nasca sub semnul nenorocului, intr-o casa cu 6 frati. Casa fiind un frumos apartament in Ciurchi, pe care a ei mama a binevoit sa-l vanda. Si sa-l piarda. Un scenariu bun pentru Guy Ritchie, scenariu ce implica un taxi, doi intermediari, trei hoti si o valiza cu bani. Si aici povestea se rupe...
O lacrima mijeste din negreata. Cel mai mare dintre frati s-a sinucis la putin timp dupa. Restul s-au risipit pe unde au putut. Unul in Bucuresti, altul in canalele Iasului si altii in puscarie. Nu mai stiu nimic unul de celalalt. A ramas ea, singura, in piata din CUG, unde a trait de pe seama targovetilor. Pana l-a intalnit pe Vasilica. Care Vasilica a trecut-o pragul la el acasa, casa de carton.
Cea mai buna perioada a fost cea in care a muncit ca femeie de serviciu in scara blocului de langa ei. Plenitudinea asigurata de ea era incredibila pentru ei. Asta pana a ramas insarcinata, dand nastere unei fetite. De care nu mai stie nimic acum.
Ea, Adela, vrea doar sa-si gaseasca o slujba si un sot. Vrea sa duca o viata normala. Are 32 de ani si inca mai spera.
Ei sunt oamenii de langa noi. Ei:boschetari, aurolaci, oameni fara adapost. Treci pe strada si nu-i vezi. Sau daca ii vezi iti afisezi o grimasa pe chip. Opreste-te. Intreaba. Incearca sa intelegi lumea in care traiesti. Departe de telenovele, dusmani si idealuri desarte. Ia contact cu realitatea.
Numele ei e Adela. E murdara si se tot sterge pe la ochi incercand sa indeparteze negreata. De fapt e un tic.
,,-Esti de la Politie? Nu vreau sa merg la camin, mai bine stau aici."
Povestea ei incepe cu un suras. Tatal ei e tigan. Mama ei romanca. Frumoasa poveste de dragoste. Dar asta nu a impiedicat-o sa se nasca sub semnul nenorocului, intr-o casa cu 6 frati. Casa fiind un frumos apartament in Ciurchi, pe care a ei mama a binevoit sa-l vanda. Si sa-l piarda. Un scenariu bun pentru Guy Ritchie, scenariu ce implica un taxi, doi intermediari, trei hoti si o valiza cu bani. Si aici povestea se rupe...
O lacrima mijeste din negreata. Cel mai mare dintre frati s-a sinucis la putin timp dupa. Restul s-au risipit pe unde au putut. Unul in Bucuresti, altul in canalele Iasului si altii in puscarie. Nu mai stiu nimic unul de celalalt. A ramas ea, singura, in piata din CUG, unde a trait de pe seama targovetilor. Pana l-a intalnit pe Vasilica. Care Vasilica a trecut-o pragul la el acasa, casa de carton.
Cea mai buna perioada a fost cea in care a muncit ca femeie de serviciu in scara blocului de langa ei. Plenitudinea asigurata de ea era incredibila pentru ei. Asta pana a ramas insarcinata, dand nastere unei fetite. De care nu mai stie nimic acum.
Ea, Adela, vrea doar sa-si gaseasca o slujba si un sot. Vrea sa duca o viata normala. Are 32 de ani si inca mai spera.
Ei sunt oamenii de langa noi. Ei:boschetari, aurolaci, oameni fara adapost. Treci pe strada si nu-i vezi. Sau daca ii vezi iti afisezi o grimasa pe chip. Opreste-te. Intreaba. Incearca sa intelegi lumea in care traiesti. Departe de telenovele, dusmani si idealuri desarte. Ia contact cu realitatea.
luni, 19 ianuarie 2009
miercuri, 14 ianuarie 2009
Junkie's post
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. Sa admiti ca dulcea otrava care iti invadeaza venele de fiecare data e mai presus de intelegerea ta. Sa admiti ca nu gandesti clar fara. Sa admiti ca esti fara rost cand nu o ai.
E cel mai greu sa admiti ca te-a subjugat inca de prima data. Si ca acum nu mai ai nici o portita de scapare. Cerul va fi albastru numai o data sau de doua ori pe zi. Sau poate chiar de mai multe ori. Curcubeul iti va invada emisfera doar la intervale regulate. Pe care vei vrea sa le extinzi, sa fie mai dese, sa fie pentru totdeauna.
Cel mai greu e sa admiti ca nu mai ai scapare. Dar totusi mai vrei. Esti inchis intr-o camera de tortura, dar camera asta e de turta dulce. Fiecare pas, fiecare soapta iti sunt ascultate. Lumea pare sa se prabuseasca in juru-ti de fiecare data cand nu ai, dar apoi totul e perfect, totul e cum ar trebui sa fie.
Un dans ritmic pe care nu-l mai poti intelege si nici nu mai ai puterea sa vrei.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. De ea. Maria, Ana,Ruxandra, Eli sau orice alt nume.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent de ea.
,,Inainte de primavara e intotdeauna iarna."
E cel mai greu sa admiti ca te-a subjugat inca de prima data. Si ca acum nu mai ai nici o portita de scapare. Cerul va fi albastru numai o data sau de doua ori pe zi. Sau poate chiar de mai multe ori. Curcubeul iti va invada emisfera doar la intervale regulate. Pe care vei vrea sa le extinzi, sa fie mai dese, sa fie pentru totdeauna.
Cel mai greu e sa admiti ca nu mai ai scapare. Dar totusi mai vrei. Esti inchis intr-o camera de tortura, dar camera asta e de turta dulce. Fiecare pas, fiecare soapta iti sunt ascultate. Lumea pare sa se prabuseasca in juru-ti de fiecare data cand nu ai, dar apoi totul e perfect, totul e cum ar trebui sa fie.
Un dans ritmic pe care nu-l mai poti intelege si nici nu mai ai puterea sa vrei.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. De ea. Maria, Ana,Ruxandra, Eli sau orice alt nume.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent de ea.
,,Inainte de primavara e intotdeauna iarna."
marți, 6 ianuarie 2009
Designated driver
Eu sunt Alex.
Eu sunt ca un fulg. Zbor, sper, gandesc contrar tuturor falselor nevoi autoimpuse de societate. Visez cu precipitare si am antecedente in transpunerea lor in realitate. La mine, verbul ,,a nazui” e intotdeauna legat de verbul ,,a realiza”.
Eu zambesc atunci cand toti sunt tristi, eu sunt serioasa atunci cand toti sunt clovni.Eu.
Eu vreau ca voi sa zambiti la unison cu mine, sa zburati fara ascensorul fum, sa schimbam cerul plumburiu in albastru doar privind catre el.
Eu concentrez intr-un gand un univers gri si ti-l dau tie. Eu pot.
Eu sunt Alex. Si zambesc.
Pt Alex
Eu sunt ca un fulg. Zbor, sper, gandesc contrar tuturor falselor nevoi autoimpuse de societate. Visez cu precipitare si am antecedente in transpunerea lor in realitate. La mine, verbul ,,a nazui” e intotdeauna legat de verbul ,,a realiza”.
Eu zambesc atunci cand toti sunt tristi, eu sunt serioasa atunci cand toti sunt clovni.Eu.
Eu vreau ca voi sa zambiti la unison cu mine, sa zburati fara ascensorul fum, sa schimbam cerul plumburiu in albastru doar privind catre el.
Eu concentrez intr-un gand un univers gri si ti-l dau tie. Eu pot.
Eu sunt Alex. Si zambesc.
Pt Alex
sâmbătă, 6 decembrie 2008
Interviu cu mana la nas
In fiecare zi, de mai bine de 3 ani, ei sunt acolo. Treci spre facultate sau spre aiurea, te intersectezi cu ei. Intotdeauna dau binete, stand cu privirea in caldaram sau amintind de Ganditor. De la Hamangia. Intotdeauna e cineva ,,acasa", acasa fiind oriunde pe o distanta de maxim 5 metri in jurul ghenei. Ii intrebi unde e casa lor. Ridica din umeri, privind convergent in gol.
Capul familiei e Vasile. Se indreapta catre mine, lasand la o parte carpa cu care matura in fata ,,casei", si odata cu el si o anumita miasma. Il intreb ce varsta are si imi da data exacta a nasterii. Stie sa si citeasca, l-am vazut citind ziarul primit gratis in campanie. Chiar daca el nu are buletin ca sa voteze.
Pe cand avea 5 ani a gasit un obuz pe izlaz pe care a binevoit sa-l disece. Imi arata o mana fara 2 degete si restul mai scurte. Abia acum observ si ochiul alb. Chiar si asa viata lui a fost frumoasa, casatorindu-se cu o femeie oachesa din Iasi. Isi intorcea privirea de la mine, privind spre sticla de vin cu o culoare ciudata de langa el. Primul copil a fost Vasilica, care doarme ,,acasa". Al doilea a murit la nastere. La fel si al treilea. Luand cu el si pe mama.
-Trebuia sa am trei baieti. Acu' il am doar pe Vasilica, care ii cu Adela.
I-a placut munca lui Vasile. A lucrat in Vrancea, la un IAS, prepara solutii. Avea si locuinta de servici, la bloc. Apoi a fost paznic la Textila, facand ture de noapte, loc unde l-a prins si Revolutia, fiind aproape sa fie pus in aceeasi oala cu securistii. Dupa Revolutie s-a transferat de nevoie la Bucuresti, in constructii. Unde castiga relativ bine, zice el. Cand a trebuit sa-si ia adio si de la cei de acolo, s-a intors acasa unde a aflat ca nu mai avea casa. Maica-sa vanduse apartamentul si se mutase la casa de bastina, unde la scurt timp a si murit, lasand totul fratelui. Care frate nu l-a acceptat in casa.
-Nu e prea roz, spune el despre viitorul Romaniei. Era mai bine cu Ceasescu. Aveai un loc de munca. Acum nu ma primeste nimeni. Dar nici atunci nu era usor, munceam zi-lumina.
Norocul pe el l-a ocolit. A crezut in sansa lui pana in ultima clipa, a sperat mai ales in Vasilica, care doarme acum in ,,casa". Vasile si-a acceptat soarta. Doreste tuturor o viata mai buna, intr-o Romanie in continuu cod portocaliu si cu bulina rosie la purtator. Doreste tuturor sa nu pateasca ce a patit el.
-to be continued-
Capul familiei e Vasile. Se indreapta catre mine, lasand la o parte carpa cu care matura in fata ,,casei", si odata cu el si o anumita miasma. Il intreb ce varsta are si imi da data exacta a nasterii. Stie sa si citeasca, l-am vazut citind ziarul primit gratis in campanie. Chiar daca el nu are buletin ca sa voteze.
Pe cand avea 5 ani a gasit un obuz pe izlaz pe care a binevoit sa-l disece. Imi arata o mana fara 2 degete si restul mai scurte. Abia acum observ si ochiul alb. Chiar si asa viata lui a fost frumoasa, casatorindu-se cu o femeie oachesa din Iasi. Isi intorcea privirea de la mine, privind spre sticla de vin cu o culoare ciudata de langa el. Primul copil a fost Vasilica, care doarme ,,acasa". Al doilea a murit la nastere. La fel si al treilea. Luand cu el si pe mama.
-Trebuia sa am trei baieti. Acu' il am doar pe Vasilica, care ii cu Adela.
I-a placut munca lui Vasile. A lucrat in Vrancea, la un IAS, prepara solutii. Avea si locuinta de servici, la bloc. Apoi a fost paznic la Textila, facand ture de noapte, loc unde l-a prins si Revolutia, fiind aproape sa fie pus in aceeasi oala cu securistii. Dupa Revolutie s-a transferat de nevoie la Bucuresti, in constructii. Unde castiga relativ bine, zice el. Cand a trebuit sa-si ia adio si de la cei de acolo, s-a intors acasa unde a aflat ca nu mai avea casa. Maica-sa vanduse apartamentul si se mutase la casa de bastina, unde la scurt timp a si murit, lasand totul fratelui. Care frate nu l-a acceptat in casa.
-Nu e prea roz, spune el despre viitorul Romaniei. Era mai bine cu Ceasescu. Aveai un loc de munca. Acum nu ma primeste nimeni. Dar nici atunci nu era usor, munceam zi-lumina.
Norocul pe el l-a ocolit. A crezut in sansa lui pana in ultima clipa, a sperat mai ales in Vasilica, care doarme acum in ,,casa". Vasile si-a acceptat soarta. Doreste tuturor o viata mai buna, intr-o Romanie in continuu cod portocaliu si cu bulina rosie la purtator. Doreste tuturor sa nu pateasca ce a patit el.
-to be continued-
miercuri, 3 decembrie 2008
S-a votat
Romanii au votat iar. La fel de multi ca si acum cateva zile. Mai exact 9. Care noua ne-au comunicat ca de 1 decembrie au bucurat poporul oferind imbratisari ici si colo. >:d< Nu stim daca sa-i zicem patriotism sau dragoste de aproape. Multumim!
marți, 2 decembrie 2008
Bilingual
Can u hear a growing mushroom?
hypnotisant il est pour tous
as clouds are coming to your room
comme le piano d'un dessin animé sur nous.
tout les saints sont dans la ville
ils dessinent sur un ballon de savon
with a sharp pencil-dis-donc
why zulu's kids are feeling ill?
hypnotisant il est pour tous
as clouds are coming to your room
comme le piano d'un dessin animé sur nous.
tout les saints sont dans la ville
ils dessinent sur un ballon de savon
with a sharp pencil-dis-donc
why zulu's kids are feeling ill?
luni, 1 decembrie 2008
The day after yesterday
Azi e 1 decembrie, in primul rand Ziua Nationala a Romaniei, iar in al doilea ziua de dupa alegeri. Sau invers, depinde cum iti pasa. Chiar daca nu iti pasa, chiar daca nu ai votat ieri, acum ai sansa sa iti repari greseala. Alaturi. Voteaza alaturi! E cel mai bine!
vineri, 28 noiembrie 2008
Ambasador in Bora Bora
O tigara de foi sfaraie intre buzele tinerei boranese. Ochii ei privesc umezi catre uriasul soare ce apune la orizont. Un palmier scartaie sub briza ce muta fumul in jurul cositelor ei.
Picioarele-i cautau scoici in nisipul amarui, iar umbreluta se toropea intre aisbergurile paharului, din care mai sorbea rar, reintregind amprenta buzelor pe pahar.
Un val naravas izbeste in ale casutei picioare, tremurand-o, amintind de trecerea batranului tramvai 13. Atata liniste si calm cat n-ai putea aduna intr-un veac pluteau peste insula.
Nu mai vrem pensii, nu mai vrem sa dam bataie de cap birocratilor. Dati-ne un bilet de pensie catre Bora Bora. Atat!
Picioarele-i cautau scoici in nisipul amarui, iar umbreluta se toropea intre aisbergurile paharului, din care mai sorbea rar, reintregind amprenta buzelor pe pahar.
Un val naravas izbeste in ale casutei picioare, tremurand-o, amintind de trecerea batranului tramvai 13. Atata liniste si calm cat n-ai putea aduna intr-un veac pluteau peste insula.
Nu mai vrem pensii, nu mai vrem sa dam bataie de cap birocratilor. Dati-ne un bilet de pensie catre Bora Bora. Atat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)