Revolutia de canapea -3-

- Uitati-va la Spania, la Romania, la Italia. Uitati-va la ele dupa razboi si la regimurile lor, zise entitatea. Moment in care el se trezi.,,Macar cosmarurile mele sunt inteligente", gandi in sinea sa si porni sa se imbrace, lasand mai tarziu umila incapere prada linistii.
Ca prin ochii unui caine. Totul era gri, chiar si soarele. Frunzele nu mai frematau.
Strabatea pentru a cata oara aceeasi strada, dar acum simtea ca ceva diferit. Nu era strada, nici el, era ceea ce se afla la capatul strazii. Dupa ce intalnise ,,intelegatorul" in zilele trecute, reusise sa patrunda captivitatea in care se afla. Si mai ales sa priceapa mestesugitele idealuri pe care nici nu si le banuise. Acum intelegea limitarea in care se aflau oamenii si mai ales ceea ce era el: un deschizator de minti. Urma sa le vorbeasca celor adunati la capatul strazii.
Tocmai se termina strada pe care mergea si incepea drumul sau.

Revolutia de canapea -2-

Zgomotul era incredibil, ca si cand cel curs din cer mai adineauri s-ar fi stabilit aici, gasindu-si o oaza de exprimare: clabuci pe suprafata deranjata de usoara adiere a vantului, mioarce in extaz si un pescar cu undita'ncruntata.
O libelula azura iesi din stuf, ii mirosi piciorul plin de glod si fugi deznadajduita. Ii placea aici. Astepta cu nerabdare fiecare ploaie, astepta sa se si termine si imediat venea pe tarmul lacului. El si pescarul. Ar fi dorit sa il intrebe macar o data de a prins ceva, dar nu putea. De fapt nu avea cum. In schimb pescarul binevoi sa i se adreseze acum. Si el atunci hotara sa plece. Dar dupa atata timp tot il mai rodea curiozitatea de a afla care ar fi intelesul celora ce i se adresau. Asa ca nu pleca, ci se ascunse dupa stufaris, incercand sa ghiceasca ceea ce i-a spus pescarul. Il vazu cum se apropie de locul unde a stat el si cum scoate de dupa cativa bolovani o undita. Poate ca l-a invitat sa i se alature. Sau poate ca doar i-a cerut sa o caute si sa i-o dea. Asta ramane sa o afle data urmatoare. Deocamdata o lua pe drumul catre casa, facand un usor ocol.
Trecuse asa de mult timp de cand intalnise ultima data "un intelegator". Nu incetase totusi in toti acesti ani sa caute altii asemeni siesi. Pe ultimul l-a intalnit imediat dupa o ploaie, tocmai cand iesea grabit din ograda. L-a auzit vorbind si l-a inteles, asa ca l-a salutat. Dar tot in loc de raspuns a primit doar un suras, continuat cu vociferarea ideii cum ca ploaia e singura certitudine. Doar atat. Si celalalt a plecat. Dar nu incetase niciodata sa spere...
- continua -