Povestea incepe intr-o frumoasa dupa-amiaza de octombrie 1946. Razboiul se sfarsise nu demult , ranile se stergeau, iar ororile trebuiau uitate. Si cum altfel decat cu un zambet? Iar daca ii doreai vesnicia, plateai 5lei. Caci atat cereau fotografii de pe Lapusneanu celor ce-si faceau promenada.
Printre fotografi il gasim si pe junul nostru: un tanar in ultima clasa de liceu, cu ochi de un albastru linistitor si un aparat de fotografiat Jubilette. Tocmai fotografiaza doi frumosi tineri inconjurati de ruginiul frunzelor cazute, alaturi de vechea casa ce a stat si pentru Cuza, in timp ce langa de el se opreste un tanar cu o legatura de carti sub brat. Tanarul va trebui sa mai astepte, caci o fotografie, ca si oamenii, are nevoie de timp. Totusi acesta pare sa-si piarda rabdarea, caci bate impacientat legatura de carti cu degetele sale de pianist.
- Vreau sa te rog ceva.
Soarele statea rosu catre asfintit.
Rugamintea nu era decat sa-i imprumute niste bani. In curand avea sa fie onomastica fratelui sau din inchisoare si, cum nu mai era mult pana la sarbatoare, ar fi vrut sa-i trimita un pachet chiar de maine.
Ceea ce s-a si facut a doua zi. Legatura invelita in hartie maronie era nici prea grea, nici prea usoara. Pusesera in ea niste haine si ceva mancare, de ajuns cat sa-i faca viata mai usoara tanarului napastuit. Iar napastuiti erau destul de multi in acele zile...
[va urma]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu