marți, 5 ianuarie 2010

Tot timpul din lume.Scaun

Prostii sunt cei mai fericiti oameni din lume. E un huzur sa nu pricepi, sa treaca toate pe langa tine si sa nu intelegi. E chiar placut sa accepti ce ti se da fara sa-ti pui intrebari. E un drog sa nu realizezi ca exista un mai bine pe lume. Nici un baiat nu devine barbat pana nu a descoperit ,,de ce-ul?". Si atunci apar ei...
Asta gandea in timp ce catusele parca se tot strangeau in jurul incheieturilor, iar spatele-i era spatar deja. Camera ii era deja prea cunoscuta, monotona, putea sa spuna tinand ochii inchisi cu exactitate unde era igrasie, unde si cum erau increstati peretii. Dar mai ales podeaua o cunoastea cel mai bine. Fusese de atatea ori pe ea incat aproape ca-i masurase cu propria fata ondularile. Toate erau de atata timp la fel. Singurul lucru care se schimba constant era scaunul.
Un pocnet si becul incepu sa lumineze. Cineva tocmai intrase, dar el nu a auzit usa. N-o auzea niciodata.
Acelasi civil se aseza in fata lui. Acelasi dosar uns-prafuit trantit pe masa. Aceiasi privire plina de scarba. Acelasi dialog sordid, aceiasi declaratie invatata de acum pe de rost. Aceiasi pumni. Nimic nu mai intelegea. Devenise prost. Nimic si nimeni nu se schimba. Doar scaunul...
Toate acestea pentru ca fusese bun. Pentru ca platise un pachet unui coleg ajuns in inchisoare. Pentru ca a vrut sa ajute. Ce pacat! E rau sa fii bun. Acum n-ar mai ajuta. Numai de-ar mai avea ocazia inca o data sa mai ajute si n-ar mai face-o. Si astfel n-ar mai fi aici. Mizer si lipsit de aparare pentru o camasa verde pe care nici nu o stia.

3 comentarii:

Simina spunea...

Wow.Foarte fain.Cand o sa publici?:P

Florin spunea...

Cand voi avea oferte.

Simina spunea...

Modestule."Sa vina muntele la Mahomed":P