O geanta. Un alaindelon. O caciula de miel.
- Diseara plecam!
Ii intoarse spatele, aruncand un zambet multumit pe sub ureche. Din radio flutura suav un tango.
- Ce? suna raspunsul ei tamp in semiintunericul camerei.
Dar usa deja se inchisese, troznind metalic de fata ei. El era deja plecat. Ca un vultur catre cuib. Ca o oaie pierduta catre baci.
[...]
O coada greoaie, un ghiseu ros de timp, o doamna grasa si autoritara.
- Hmm! Nu s-au schimbat prea multe, zise in sinea sa.
- Your passport, please!
- Ce? zise el gri.
- Aa, sunteti roman. N-as fi zis. Si am ceva experienta. Pasaportul, va rog!
Contrariat il inmana. Si contrariata ea il studie, in timp ce cu un ochi privea catre parul lui gri ce ii iesea de sub caciula.
- Purtati un nume foarte drag noua, tuturor. Puteti trece!
- Asta o stiu, tovarasa! De aia m-am si intors! De aia!
Grasa privea stupid dupa el, neremarcand coada iritata ce vroia sa rupa randul.
- Asta nu o s-o mai creada Mitica cand i-oi povesti diseara, spuse in sinea ei si se intoarse la banal.
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
luni, 26 ianuarie 2009
91
Soarele tremura la asfintit, unind cerul cu marea de un albastru ireal. La orizont un iaht isi inalta catargul catre luceafar, penduland sub freamatul brizei, briza ce racorea acum plaja. Doar un pescarus mai intrerupea tacerea, ca un fulger in senin.
- La multi ani, Nicule! Sa ne traiesti!
Nicu deschise ochii si se apleca catre peruca alba ce ii vorbise.
- Ti-am zis ca nu mai vreau rame! Ce sa mai pun si in asta, poza de pe 25 decembrie? Mai bine zi-le sa mai aduca whiskey. Si sa aiba multa gheata! zise el intorcandu-se pe burta.
- Nu te mai enerva atata, dragule! Iar ai sa faci un soc. Auzi, au sunat Ionel si Dan. Ti-au urat si ei de bine. Stii cat tin la tine. Ar vrea si ei sa te vada, dar nah...
- Da-i la dracu'! Ei se distreaza in patrie si eu stau aici. Tot am sa ma intorc eu. Sa nu-mi zica ei ,,tovarase" daca nu ma intorc. Nici nu mai executa ce le zic. Da' Fidel n-a zis nimic?
- Ba da! Ii pare rau totusi ca nu poate veni. Iar se simte rau. Of, nu stiu cat o mai duce saracul. L-au ,,omorat" americanii.
Batrana se aseza greu langa el, lasand urme adanci in nisipul argintiu. Crepusculul vorbea de noapte.
- Nicule, nu mergem si noi in camera? spuse ea soptit, frecandu-si picioarele de ale lui.
- Ce vorbesti, tovarasa? De asta iti arde tie acum? Iti spun pentru ultima data: au trecut vremurile alea. Nici Pacepa nu ma mai poate ajuta. La naiba cu toate cele lumesti.
Lumina lunii rasarea peste cei doi, descoperindu-le trupurile in nisipul plajei si acoperindu-le cu razele ei ocrotitoare. In acelasi timp luceafarul lucea feeric catre est.
[Azi ar fi implinit 91 de ani. Sau poate chiar implineste.]
- La multi ani, Nicule! Sa ne traiesti!
Nicu deschise ochii si se apleca catre peruca alba ce ii vorbise.
- Ti-am zis ca nu mai vreau rame! Ce sa mai pun si in asta, poza de pe 25 decembrie? Mai bine zi-le sa mai aduca whiskey. Si sa aiba multa gheata! zise el intorcandu-se pe burta.
- Nu te mai enerva atata, dragule! Iar ai sa faci un soc. Auzi, au sunat Ionel si Dan. Ti-au urat si ei de bine. Stii cat tin la tine. Ar vrea si ei sa te vada, dar nah...
- Da-i la dracu'! Ei se distreaza in patrie si eu stau aici. Tot am sa ma intorc eu. Sa nu-mi zica ei ,,tovarase" daca nu ma intorc. Nici nu mai executa ce le zic. Da' Fidel n-a zis nimic?
- Ba da! Ii pare rau totusi ca nu poate veni. Iar se simte rau. Of, nu stiu cat o mai duce saracul. L-au ,,omorat" americanii.
Batrana se aseza greu langa el, lasand urme adanci in nisipul argintiu. Crepusculul vorbea de noapte.
- Nicule, nu mergem si noi in camera? spuse ea soptit, frecandu-si picioarele de ale lui.
- Ce vorbesti, tovarasa? De asta iti arde tie acum? Iti spun pentru ultima data: au trecut vremurile alea. Nici Pacepa nu ma mai poate ajuta. La naiba cu toate cele lumesti.
Lumina lunii rasarea peste cei doi, descoperindu-le trupurile in nisipul plajei si acoperindu-le cu razele ei ocrotitoare. In acelasi timp luceafarul lucea feeric catre est.
[Azi ar fi implinit 91 de ani. Sau poate chiar implineste.]
joi, 22 ianuarie 2009
Interviu cu un boschetar -continuare-
Un preot cu firimituri in barba, dand sa treaca strada, se uita spre stanga si apoi spre dreapta. In stanga vede un Saab. Iar in dreapta e ea, Adela.
Numele ei e Adela. E murdara si se tot sterge pe la ochi incercand sa indeparteze negreata. De fapt e un tic.
,,-Esti de la Politie? Nu vreau sa merg la camin, mai bine stau aici."
Povestea ei incepe cu un suras. Tatal ei e tigan. Mama ei romanca. Frumoasa poveste de dragoste. Dar asta nu a impiedicat-o sa se nasca sub semnul nenorocului, intr-o casa cu 6 frati. Casa fiind un frumos apartament in Ciurchi, pe care a ei mama a binevoit sa-l vanda. Si sa-l piarda. Un scenariu bun pentru Guy Ritchie, scenariu ce implica un taxi, doi intermediari, trei hoti si o valiza cu bani. Si aici povestea se rupe...
O lacrima mijeste din negreata. Cel mai mare dintre frati s-a sinucis la putin timp dupa. Restul s-au risipit pe unde au putut. Unul in Bucuresti, altul in canalele Iasului si altii in puscarie. Nu mai stiu nimic unul de celalalt. A ramas ea, singura, in piata din CUG, unde a trait de pe seama targovetilor. Pana l-a intalnit pe Vasilica. Care Vasilica a trecut-o pragul la el acasa, casa de carton.
Cea mai buna perioada a fost cea in care a muncit ca femeie de serviciu in scara blocului de langa ei. Plenitudinea asigurata de ea era incredibila pentru ei. Asta pana a ramas insarcinata, dand nastere unei fetite. De care nu mai stie nimic acum.
Ea, Adela, vrea doar sa-si gaseasca o slujba si un sot. Vrea sa duca o viata normala. Are 32 de ani si inca mai spera.
Ei sunt oamenii de langa noi. Ei:boschetari, aurolaci, oameni fara adapost. Treci pe strada si nu-i vezi. Sau daca ii vezi iti afisezi o grimasa pe chip. Opreste-te. Intreaba. Incearca sa intelegi lumea in care traiesti. Departe de telenovele, dusmani si idealuri desarte. Ia contact cu realitatea.
Numele ei e Adela. E murdara si se tot sterge pe la ochi incercand sa indeparteze negreata. De fapt e un tic.
,,-Esti de la Politie? Nu vreau sa merg la camin, mai bine stau aici."
Povestea ei incepe cu un suras. Tatal ei e tigan. Mama ei romanca. Frumoasa poveste de dragoste. Dar asta nu a impiedicat-o sa se nasca sub semnul nenorocului, intr-o casa cu 6 frati. Casa fiind un frumos apartament in Ciurchi, pe care a ei mama a binevoit sa-l vanda. Si sa-l piarda. Un scenariu bun pentru Guy Ritchie, scenariu ce implica un taxi, doi intermediari, trei hoti si o valiza cu bani. Si aici povestea se rupe...
O lacrima mijeste din negreata. Cel mai mare dintre frati s-a sinucis la putin timp dupa. Restul s-au risipit pe unde au putut. Unul in Bucuresti, altul in canalele Iasului si altii in puscarie. Nu mai stiu nimic unul de celalalt. A ramas ea, singura, in piata din CUG, unde a trait de pe seama targovetilor. Pana l-a intalnit pe Vasilica. Care Vasilica a trecut-o pragul la el acasa, casa de carton.
Cea mai buna perioada a fost cea in care a muncit ca femeie de serviciu in scara blocului de langa ei. Plenitudinea asigurata de ea era incredibila pentru ei. Asta pana a ramas insarcinata, dand nastere unei fetite. De care nu mai stie nimic acum.
Ea, Adela, vrea doar sa-si gaseasca o slujba si un sot. Vrea sa duca o viata normala. Are 32 de ani si inca mai spera.
Ei sunt oamenii de langa noi. Ei:boschetari, aurolaci, oameni fara adapost. Treci pe strada si nu-i vezi. Sau daca ii vezi iti afisezi o grimasa pe chip. Opreste-te. Intreaba. Incearca sa intelegi lumea in care traiesti. Departe de telenovele, dusmani si idealuri desarte. Ia contact cu realitatea.
luni, 19 ianuarie 2009
miercuri, 14 ianuarie 2009
Junkie's post
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. Sa admiti ca dulcea otrava care iti invadeaza venele de fiecare data e mai presus de intelegerea ta. Sa admiti ca nu gandesti clar fara. Sa admiti ca esti fara rost cand nu o ai.
E cel mai greu sa admiti ca te-a subjugat inca de prima data. Si ca acum nu mai ai nici o portita de scapare. Cerul va fi albastru numai o data sau de doua ori pe zi. Sau poate chiar de mai multe ori. Curcubeul iti va invada emisfera doar la intervale regulate. Pe care vei vrea sa le extinzi, sa fie mai dese, sa fie pentru totdeauna.
Cel mai greu e sa admiti ca nu mai ai scapare. Dar totusi mai vrei. Esti inchis intr-o camera de tortura, dar camera asta e de turta dulce. Fiecare pas, fiecare soapta iti sunt ascultate. Lumea pare sa se prabuseasca in juru-ti de fiecare data cand nu ai, dar apoi totul e perfect, totul e cum ar trebui sa fie.
Un dans ritmic pe care nu-l mai poti intelege si nici nu mai ai puterea sa vrei.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. De ea. Maria, Ana,Ruxandra, Eli sau orice alt nume.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent de ea.
,,Inainte de primavara e intotdeauna iarna."
E cel mai greu sa admiti ca te-a subjugat inca de prima data. Si ca acum nu mai ai nici o portita de scapare. Cerul va fi albastru numai o data sau de doua ori pe zi. Sau poate chiar de mai multe ori. Curcubeul iti va invada emisfera doar la intervale regulate. Pe care vei vrea sa le extinzi, sa fie mai dese, sa fie pentru totdeauna.
Cel mai greu e sa admiti ca nu mai ai scapare. Dar totusi mai vrei. Esti inchis intr-o camera de tortura, dar camera asta e de turta dulce. Fiecare pas, fiecare soapta iti sunt ascultate. Lumea pare sa se prabuseasca in juru-ti de fiecare data cand nu ai, dar apoi totul e perfect, totul e cum ar trebui sa fie.
Un dans ritmic pe care nu-l mai poti intelege si nici nu mai ai puterea sa vrei.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. De ea. Maria, Ana,Ruxandra, Eli sau orice alt nume.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent de ea.
,,Inainte de primavara e intotdeauna iarna."
marți, 6 ianuarie 2009
Designated driver
Eu sunt Alex.
Eu sunt ca un fulg. Zbor, sper, gandesc contrar tuturor falselor nevoi autoimpuse de societate. Visez cu precipitare si am antecedente in transpunerea lor in realitate. La mine, verbul ,,a nazui” e intotdeauna legat de verbul ,,a realiza”.
Eu zambesc atunci cand toti sunt tristi, eu sunt serioasa atunci cand toti sunt clovni.Eu.
Eu vreau ca voi sa zambiti la unison cu mine, sa zburati fara ascensorul fum, sa schimbam cerul plumburiu in albastru doar privind catre el.
Eu concentrez intr-un gand un univers gri si ti-l dau tie. Eu pot.
Eu sunt Alex. Si zambesc.
Pt Alex
Eu sunt ca un fulg. Zbor, sper, gandesc contrar tuturor falselor nevoi autoimpuse de societate. Visez cu precipitare si am antecedente in transpunerea lor in realitate. La mine, verbul ,,a nazui” e intotdeauna legat de verbul ,,a realiza”.
Eu zambesc atunci cand toti sunt tristi, eu sunt serioasa atunci cand toti sunt clovni.Eu.
Eu vreau ca voi sa zambiti la unison cu mine, sa zburati fara ascensorul fum, sa schimbam cerul plumburiu in albastru doar privind catre el.
Eu concentrez intr-un gand un univers gri si ti-l dau tie. Eu pot.
Eu sunt Alex. Si zambesc.
Pt Alex
Abonați-vă la:
Postări (Atom)