91.4-Poveste de Craciun

[fragment]
- Si daca ne-au mintit?
- Nu ne-au mintit! Iti spun: am primit asigurari de la ministru personal. Ne facem treaba, spunem placa si stam putin in puscarie. Si iesim apoi bogati. Uita-te si tu la camera asta, in ce hal arata. Ce ni s-ar putea intampla rau aici?
Intr-adevar, camera nu parea sa poate sustine gravitatea evenimentului in care destinul planuit ii aruncase. Niste perdele unduiau inca in bataia vantului ce razbatea printre gaurile geamului, iar dimensiunile reduse ale incaperii ii faceau pe toti sa para niste elevi la ora de dirigentie. Mesele sordide aranjate in cerc nu lasau prea multa libertate de miscare nici unuia. De tavan atarnau doua becuri prafuite.
- Stai linistita si raspunde la tot ce esti intrebata cu ce am fost invatati. Astia nici nu banuiesc ca nu suntem noi cei pe care ii vor. Elena fa-te ca esti.
Inghesuiti unul in altul, ea lua o postura plictisita, in timp ce el se apleca la intrebarea unuia dintre acuzatori:
- D-le presedinte, aici se afla o parte din oamenii care asista la procesul d-voastra. Totusi, nu va inteleg. De ce nu ati vrut sa raspundeti la intrebari in fata tarii?
Raspunsera cu exactitate, asa cum fusesera invatati. In fond acesta era momentul pe care il asteptasera, culmea misiunii lor. Ani de pregatire, iar acum totul se apropia de final.
In sfarsit isi facura aparitia si presedintii cu sentinta. Pe chipuri li se putea citi o gravitate aleasa, ca si cand ar fi urmat sa savarseasca un fapt de o gravitate enorma.