Din balconul meu plin de igrasie se vede eternitatea. Cimitirul, mai exact. In eternitate sunt mii de cruci. Pe fiecare din aceste cruci sta scris balcanic un nume. Astfel, eu privesc in fiecare dimineata mii de nume ce au fost. Au fost uitate. Pe poarta cimitirului din satul natal sta scris un adevar motivant:,,Noi ca voi am fost, voi ca noi veti fi!" Yeyy!
Afara e ceata. Nu se mai vede eternitatea. Doar igrasia sta vergine pe perete, vesnica stana de piatra celor ce au fost. Simpli viermi al caror scop si l-au cautat ani in sir pana cand au perindat coltul de aur al vesniciei[?!]. Simple corzi care au vibrat, au transmis in eter, si au disparut in eternul spatiu-timpului continuu, uitand de ei insusi si ale lor intrebari ramase fara raspuns. Un alcoolic mumificat se intreaba de ce n-ar ajunge el in rai daca n-a ucis pe nimeni. Un scriitor se intreaba de ce sa ajunga in rai daca acolo e banalul. Cea mai stralucita minte a timpurilor noastre se intreaba cat e barilul.
In fiecare zi vad zambete. Ceea ce e bine. Sunt oameni fericiti, euforici chiar, care au simtit nevoia sa arate acest lucru noua. E bine sa impartasest fericirea ta celorlalti. E chiar biblic. Chiar daca mai faci si semne(vulgare as spune eu) catre noi, ceilalti. Dar e bine ca tu esti fericit. Macar in poza. Poza de pe panoul electoral.
Din balconul meu vad un corp scheletic prin ceata. Privind mai atent il recunosc pe boschetarul care s-a aciuat langa bloc. Merge spre a lui consoarta si spre al lui tata. Merge spre casa. Casa oare ii spune el? Sau chiar daca ii spune altfel, mintea lui oare nu o asociaza acelorasi cumul de stimuli pe care le asociem si noi cuvantului casa? Chiar daca a lui casa n-are decat 3 pereti(o tufa, un gard si o patura fixa) si doar o podea de huma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu