Nincs penze.Retour

De patru ore stai la marginea de est a Budapestei, incercand sa convingi vreun sofer maghiar sa te duca pana la Szolnok. E miezul zilei si soarele arde dogoritor. Asfaltul maghiar nu e mai rece decat al nostru.
Decizi ca nu mai are rost sa tot incerci si te intorci in centrul capitalei, pentru a lua trenul catre cea mai apropiata localitate de granita cu Ro. E o calatorie de doua ore, lejera si scumpa, cu trenul de Oradea. Cobori la Biharkeresztes, unde drumul de fier se intretaie cu E60 si de unde mai ai doar 6 km pana la Vama Bors. Soarele iti lasa dungi pe piele.
Vama o treci pe jos, granicerii nici nu se sinchisesc sa te priveasca. Degeaba ti-ai pregatit pasaportul in buzunarul stang. Esti pe pamant romanesc. Jubilezi usor si speri la mai multa bunavointa. Francezii pe care ii intalnesti in Bors te vor ambitiona si mai mult. Ei vin de la Paris si merg catre Sibiu. Si s-au descurcat de minune. Dar nu va puteti uni fortele pentru ca ei au prea mult bagaj. Drumul pana la Oradea il faci intr-o remorca plina de aschii care te remodeleaza. Te scuturi de ele si traversezi Oradea pe jos catre capatul estic.
E seara, soarele a apus si simti ca ai vrea sa dormi. Oriunde. Esti in Huedin si mai ai doar cativa zeci de kilometri pana in pat. Realizezi ca benzinariile sunt un bun loc de autostopat. Cauti masini cu numar de Cluj. "Eu merg numai pana mai incolo". Noi nu mergem mai incolo, noi mergem la Cluj. Iata o duba. Cu numar de Cluj. Iti pui in actiune maiestria negocierii si...esti inchis in spatele unei dube, in intuneric. Asa trebuie sa fie si in carcera.
Aproape de miezul noptii, dar te gasesti in Cluj. Pat si dus. Si oameni primitori. Multumesc!
Ziua a patra. Calatoria continua. Dacii, masini germane, tractoare nu, dar mai ales multe TIR-uri. La Toplita, colegul de calatorie iti dispare intr-un canal. Isi revine si mergeti mai departe.[...]
21:25. Targu-Neamt. Iasul e departe. Cum nu se intrevede niciun mijloc de calatorie la orizont, s-ar parea ca vei campa pe acolo. Dar apare o minunata Dacie MCV. Si soferul, ca si noi, e grabit. 130km pe ora in medie. Depasiri cum nu credeai. Esti la un metru de a trai un accident.
22:30. Esti in Iasi. Si e grozav.

Nincs penze.2

Toate corturile dorm in pace. Doar cate un june din Tarile de Jos, pe jumatate dezbracat, se mai grabeste stramb catre corpul sanitar. E marti. E 7:30am. Si simti o nevoie apriga ce iti taie si dulcele somn de adineauri. Bine, la taiat mai contribuie si telefonul desteptator din dotare.
O harta, un plan. Planul A: vedem tot! Planul B:proverbul cu planul de acasa...
Toate lucrurile bune incep din Nord. In nordul Budapestei prima de vizitat e insula Margareta. De acolo cobori pe malul drept al Dunarii catre cetatea Buda, de unde vei urmari Red Bull X-Challenge. Iar de acolo poposesti pe Podul Libertatii si primesti avioanele ce trec pe sub tine.
Totul s-a facut pe jos. Mergand prin Budapesta auzi toate limbile Vestului. Mai ales cand urci trei sute de metri de panta grea pana la cealalta mandra cetate, anume Pesta. Dar merita. Privelistea e superba. Tot orasul maghiar sta sub obladuirea privirii tale. Si acolo poti chiar sa-ti incerci si talentul de arcas. Nu in tinte vii, din pacate. Sau din fericire pentru ele.
Seara se poate incheia relaxant pe marginea lacului ce strajuie Castelul Vaidahuniad. Acolo poti hrani ratele de pe lac sau poti fi invitat la "o tigara".
Catre miezul noptii te vei gasi in camping, unde vei dormi al doilea cel mai bun somn din viata ta, dupa cel din noaptea precedenta. Vei fi proaspat dimineata, cand un francez tatuat pe tot corpul cu carioca te va invita la o sticla pe trei sferturi goala de vin. Vei refuza in cinstea calatoriei prin minunata Panonie ce va urma.

Nincs penze

"Satul de gri, de autobuzul galben, de zambete incolore, de biroul imbacsit, de grimasa de la colt, de repetitie, iti vinzi casetofonul si pleci. Sau poate nu-l vinzi, dar tot spui la revedere."

Soferii ce binevoiau a trece in Romania prin Vama Bors aveau sansa sa vada doi vajnici tineri, usor prafuiti si arsi de soarele Panoniei, ce mergeau agale pe marginea corecta a drumului catre Arad, cu degetele ridicate ca o sageata penelista. Eram noi dupa 6km de mers pe jos. Dar sa purcedem la drum cu inceputul.
Nimic nu e frumos daca nu incepe cu un blat. Iar la 6 a.m. ne gaseam zgribuliti si cu narile excitate langa Metro. De acolo incepea minunata noastra trilogie: Dusul, Vazutul si Intorsul.
Dusul a fost simplu. Simplu pana la Tg.Neamt, unde soferii sunt foarte binevoitori, mai ales cand vine vorba de buzunarul propriu. Astfel ca acolo aveam sa petrecem cea mai mare perioada din toata calatoria pana sa gasim pe cineva dispus sa ne ia gratis. Si acesta s-a materializat intr-un spatios Logan, in care am si atipit.
Daca va veti imbarca intr-o asa temerara expeditie, e foarte posibil sa nu vi se ofere sansa sa va intindeti cortul pana la destinatie, aceasta fiind Budapesta in cazul de fata. La iesirea din Cluj exista probabilitatea sa fiti luati de un Pathfinder din care rasuna manele. Impropriu spus rasuna. Dar nu va impacientati. Manelele vin la pachet cu un pranz la celebrul restaurant de poiana Michael's. Sa nu va iesiti din fire nici cand veti realiza ca persoanele din fata sunt nimic altceva decat niste traficanti. Dar niste traficanti de treaba, pentru ca va vor lasa chiar in centrul Budapestei, ei continuandu-si drumul mai departe catre Vest.
Asadar ai ajuns in capitala maghiara. Te uiti la ceas si te minunezi: ai strabatut mai bine de 800 de kilometri in 16 ore. Ai tot dreptul sa te gandesti ca luand trenul ai fi facut aceeasi distanta in doar 15 ore. Dar sa revenim la situatia data: esti aproape de miezul noptii intr-un oras necunoscut, in care se vorbeste o limba pe care nu o cunosti( de fapt o cam cunosti, stii sa spui "nu inteleg") si tu nu ai nici macar o harta. Si esti lihnit de foame, adormi in picioare si ai pierdut adresa campingului. Sa dormi pe o banca in gara? Sau poate pe acoperisul unui bloc? Nu, tu iti amintesti de minunatele aventuri ale Ciresarilor si de faptul ca esti un cutezator ca si ei, asa ca pornesti la drum. Orasul e plin de turisti. Ochesti primul grup pentru mult doritele indicatii. Totusi iti amintesti ceva: Haller. Strada catre care in sfarsit te indrepti. Un Mordor catre care vei merge cu un rucsac tot mai greu, cu ochii injectati si te vei intersecta cu felurite tipologii de domnisoare.
Ai ajuns. El e. The Haller Camping Site. E plin. Cu greu iti gasesti loc intr-un colt. Intinzi cortul si te cufunzi in cel mai adanc somn pe care l-ai avut vreodata.
[...]

Nincs penze[promo]

Poate cea mai intensa experienta traita pana acum, cu siguranta cea care a marcat aceasta vara, astfel incat vara lui 2009 mi-o voi aminti ca vara in care am facut ,,autostopul de la Iasi la Budapesta".
1600 de km, cam 50 de km parcursi cu piciorul, niciun leu cheltuit pe transport, despre toate acestea mai multe cand ma voi intoarce de la Universitatea de Vara IICCR.

Tot timpul din lume.Fotograf

Povestea incepe intr-o frumoasa dupa-amiaza de octombrie 1946. Razboiul se sfarsise nu demult , ranile se stergeau, iar ororile trebuiau uitate. Si cum altfel decat cu un zambet? Iar daca ii doreai vesnicia, plateai 5lei. Caci atat cereau fotografii de pe Lapusneanu celor ce-si faceau promenada.
Printre fotografi il gasim si pe junul nostru: un tanar in ultima clasa de liceu, cu ochi de un albastru linistitor si un aparat de fotografiat Jubilette. Tocmai fotografiaza doi frumosi tineri inconjurati de ruginiul frunzelor cazute, alaturi de vechea casa ce a stat si pentru Cuza, in timp ce langa de el se opreste un tanar cu o legatura de carti sub brat. Tanarul va trebui sa mai astepte, caci o fotografie, ca si oamenii, are nevoie de timp. Totusi acesta pare sa-si piarda rabdarea, caci bate impacientat legatura de carti cu degetele sale de pianist.
- Vreau sa te rog ceva.
Soarele statea rosu catre asfintit.
Rugamintea nu era decat sa-i imprumute niste bani. In curand avea sa fie onomastica fratelui sau din inchisoare si, cum nu mai era mult pana la sarbatoare, ar fi vrut sa-i trimita un pachet chiar de maine.
Ceea ce s-a si facut a doua zi. Legatura invelita in hartie maronie era nici prea grea, nici prea usoara. Pusesera in ea niste haine si ceva mancare, de ajuns cat sa-i faca viata mai usoara tanarului napastuit. Iar napastuiti erau destul de multi in acele zile...
[va urma]

Tot timpul din lume[promo]

Nu ii voi spune numele. Parul gri mi-a spus ca tot ce are nevoia la varsta sa e liniste. Si asa amintirile astea sunt prea mult.
Dom' profesor, victima unui sistem al carui scop nu-l intelegea nimeni, dar pe care toti l-au respectat. Si probabil inca l-ar fi respectat daca nu ar fi fost exteriorul.
,,Cea mai mare pedeapsa pentru un om e sa-l tii treaz intre patru pereti fara sa auda nimic, fara sa citeasca nimic si fara sa poate face ceva."
,,Avea un sistem de a bate la talpi. Iti lega mainile in fata, tragea coatele la spate si sfoara de lega de maini. Iti trecea un bat printre maini si spate si te rotea. [...] Era un culoar lung si te fugarea pe el, cu talpile in sange. Cadeai jos, te batea iara."

Saul

In the street of Zazel, hidden in the dark of a corner, blue eyes are shinning. A man sets foot, moving into the bare light of the moon. His big blue eyes are a sculpture under thick blonde hair. That and his tallness set women into spirit rebelion. And now one passes by him and falls under his blue. And falls even more as he grabes her hand and takes her into the shadow of an alley. Covering her voice with his other hand. There were the light makes no site he lays her gently on the ground as she is moaning through his fingers. Beggings flow between them and knock on his humanity.
- Don't worry! I will be gentile! he sings as he reaches to his pocket.
A knife mirrors the moon and silk-touches bare-skin. Soon blood sets sight and paints her dainty neck as her eyes still question the blue, slowly fading to eternity.
Saul turns back to his tallness and shortenes his tweed. The clock sings nine. He was to hurry.
The church was still to be entered, so he stepped on the marble, he stepped in an ocean of silence. Only his tremble troubled it. He kneeled in front of the shrine and prayed with stingering eyes.
- Please God! Let there be fire. Let there be war so I can ease my thirst.

Odessian

Pe pamant basarabean.
Sub un tun indreptat catre Romania sta scris: ,,Nimeni nu se uita, nimic nu se iarta."
Одеса не спав.
Trecand pe langa Richelieu, cobori treptele Potemkin. Cobori mult si dai peste farul cu lumina rosie. Micutul golf te primeste linistit, unindu-si malurile catre miaza-zi. Croaziera de 40 de minute se intoarce de la Arcadia.
Одеса, не в порядку.
Un mic Paris mai Paris decat al nostru. Zgomotos, cu atat mai zgomotos cu cat tu nu intelegi nimic din ce se spune sau se scrie. Dar oamenii sunt simpli.
Море холодне.
Plaja e plina de scoici. Apa de un verde pal iti refuza caldura. Si soarele apune in spatele plajei.
Дівчата гарні.
Si zambesc de sub parul lor blond. Si beau bere in locuri publice.
Одеса.

Cu 270 de km mai aproape de Bora Bora.

Revolutia de canapea -3-

- Uitati-va la Spania, la Romania, la Italia. Uitati-va la ele dupa razboi si la regimurile lor, zise entitatea. Moment in care el se trezi.,,Macar cosmarurile mele sunt inteligente", gandi in sinea sa si porni sa se imbrace, lasand mai tarziu umila incapere prada linistii.
Ca prin ochii unui caine. Totul era gri, chiar si soarele. Frunzele nu mai frematau.
Strabatea pentru a cata oara aceeasi strada, dar acum simtea ca ceva diferit. Nu era strada, nici el, era ceea ce se afla la capatul strazii. Dupa ce intalnise ,,intelegatorul" in zilele trecute, reusise sa patrunda captivitatea in care se afla. Si mai ales sa priceapa mestesugitele idealuri pe care nici nu si le banuise. Acum intelegea limitarea in care se aflau oamenii si mai ales ceea ce era el: un deschizator de minti. Urma sa le vorbeasca celor adunati la capatul strazii.
Tocmai se termina strada pe care mergea si incepea drumul sau.

Revolutia de canapea -2-

Zgomotul era incredibil, ca si cand cel curs din cer mai adineauri s-ar fi stabilit aici, gasindu-si o oaza de exprimare: clabuci pe suprafata deranjata de usoara adiere a vantului, mioarce in extaz si un pescar cu undita'ncruntata.
O libelula azura iesi din stuf, ii mirosi piciorul plin de glod si fugi deznadajduita. Ii placea aici. Astepta cu nerabdare fiecare ploaie, astepta sa se si termine si imediat venea pe tarmul lacului. El si pescarul. Ar fi dorit sa il intrebe macar o data de a prins ceva, dar nu putea. De fapt nu avea cum. In schimb pescarul binevoi sa i se adreseze acum. Si el atunci hotara sa plece. Dar dupa atata timp tot il mai rodea curiozitatea de a afla care ar fi intelesul celora ce i se adresau. Asa ca nu pleca, ci se ascunse dupa stufaris, incercand sa ghiceasca ceea ce i-a spus pescarul. Il vazu cum se apropie de locul unde a stat el si cum scoate de dupa cativa bolovani o undita. Poate ca l-a invitat sa i se alature. Sau poate ca doar i-a cerut sa o caute si sa i-o dea. Asta ramane sa o afle data urmatoare. Deocamdata o lua pe drumul catre casa, facand un usor ocol.
Trecuse asa de mult timp de cand intalnise ultima data "un intelegator". Nu incetase totusi in toti acesti ani sa caute altii asemeni siesi. Pe ultimul l-a intalnit imediat dupa o ploaie, tocmai cand iesea grabit din ograda. L-a auzit vorbind si l-a inteles, asa ca l-a salutat. Dar tot in loc de raspuns a primit doar un suras, continuat cu vociferarea ideii cum ca ploaia e singura certitudine. Doar atat. Si celalalt a plecat. Dar nu incetase niciodata sa spere...
- continua -

Revolutia de canapea -1-

O lacrima pica in praful ulitei, facand aluat pentru saraci. Si apoi inca una, si inca una. Ploaia lua rapid forme tropicale, izbind cu nervozitate in geamul prafuit . Niciun tipat nu se profila de dupa perdeaua de apa, desi se puteau vedea fiinte alergand disperate dupa adapost.
Un fulger lumina incaperea obscura, profiland un corp demiadamic. O lumanare fixa in mijlocul camerei aprinse o alta, situata pe masuta opulenta, din lemn greu, dezvaluind pipernicita incapere: doar acea masa si o canapea cu inflorituri. Podea de lemn si tavan de var. Si o statueta, neslefuita.
Corpul se aseza asa cum era pe canapea, isi plasa bratele pe genunchi si palmele la capatul unui zambet si incepu a sfredeli prin intuneric locul unde peretele intalnea podeaua, drept sub mijlocul ferestrei. Statu astfel pana cand ploaia se opri, chiar pana cand soarele a binevoit sa se abata de dupa nori si sa lumineze umila incapere. Atunci si corpul binevoi sa-si dezlipeasca membrele unele de altele, chiar sa se verticalizeze complet, intinzandu-si bratele catre var si scotand icnete de desteptare. Isi lua haina si iesi.
Nu a putut pasi complet in afara incaperii fara sa-si acopere privirea pentru cateva secunde cu mana. Dar se obisnui si iesi in strada, adulmecand cu miscari puternice din nari mirosul proaspat de praf ud, avand totusi grija sa evite baltile. O lua in susul strazii, parte din care venea catre el un punct, o persoana. Aceasta se apropia cu pas grabit, fixandu-l pe tot parcursul. La momentul in care ajunse aproape de el incepu sa-i vorbeasca, chiar apucandu-i bratul cand se incrucisara, dar nu-l putu opri, el continuandu-si neclintit drumul. Nici nu isi intoarse privirea, desi femeia ramase neclintita, privind contrariata catre el. Singurul lucru pe care el il facu fu sa-si lase privirea si mai mult pe fiecare balta, incercand sa-si vada reflexia fetei, in speranta ca aceasta n-ar fi una deznadajduita.

Bay of pigs

Right across the Sun, isolated in the vast nothingness of space, life erupted.Into solitude. Which finally became an option. Worms turned to the amazing, brilliant being that you are today. You splash, hit, run, feel, drop. You enjoy your little piece of Universe. No matter where, when and why you are at ease with yourself.
But as a human you are supposed to support the evolution. Do you? As isolated as you are you seem to have turned against your own. You make a rule. Everyone is different, but so alike from the outside. The very outside. So now, because you are so very different, you have to make sure that no one will ever even try to match you. That's why you build a cubic box, made of crystal. You make sure it has no entrance, nor exit. So there you are! Standing! Admiring the very geniality or stupidity of the environment you left. But somehow you get bored. All that admiring is not enough. It's you the one that should be admired. So you put your mind at work and you begin shinning. First like a far, far away star. Then for no reason you may fail into moon pale. But in the end you'll shine like the sun. You are the very cubic sun.

"Napalm. Napalm is jelly. Pudding, a very organic pudding, you may say. But careful! You may burn yourself, as it is very flammable!"

A wish for leukemia

Straight road laid ahead, as he was walking through the shivering, cold rain. There was no moon, no nothing to reveal his path, but only those so yellow fugitive lights starring four meters above him. And, of course, the one that cars made passing by. Passing, passing, like the beat of a song. He had the power to stop this song. Only if, as a butterfly, he would've jumped to the light, adding spice, drama to the melody. Turning the monotonous life of that other one into excitement, forcing that brain of him to finally produce the right amount of adrenaline...but he didn't.
Despite the rain there still were citizens going down and up the street. Machines looking straight ahead, never stopping to admire the glittering powder of a rainbow. Beautiful women for whom he was falling in love, for everyone which he saw. Sparks in a barrel of gunpowder, a total mess that mechanism was. A reversed watch, always going for an hour or two and then suddenly turning back. The battle for England right above his head.
Now you may see him running between pools, sometimes splashing himself and the others with that dirty water. A game that others were just dreaming. You could've seen the drops of water floating here and there if you would've stopped the time. And that he did.

91.4-Poveste de Craciun

[fragment]
- Si daca ne-au mintit?
- Nu ne-au mintit! Iti spun: am primit asigurari de la ministru personal. Ne facem treaba, spunem placa si stam putin in puscarie. Si iesim apoi bogati. Uita-te si tu la camera asta, in ce hal arata. Ce ni s-ar putea intampla rau aici?
Intr-adevar, camera nu parea sa poate sustine gravitatea evenimentului in care destinul planuit ii aruncase. Niste perdele unduiau inca in bataia vantului ce razbatea printre gaurile geamului, iar dimensiunile reduse ale incaperii ii faceau pe toti sa para niste elevi la ora de dirigentie. Mesele sordide aranjate in cerc nu lasau prea multa libertate de miscare nici unuia. De tavan atarnau doua becuri prafuite.
- Stai linistita si raspunde la tot ce esti intrebata cu ce am fost invatati. Astia nici nu banuiesc ca nu suntem noi cei pe care ii vor. Elena fa-te ca esti.
Inghesuiti unul in altul, ea lua o postura plictisita, in timp ce el se apleca la intrebarea unuia dintre acuzatori:
- D-le presedinte, aici se afla o parte din oamenii care asista la procesul d-voastra. Totusi, nu va inteleg. De ce nu ati vrut sa raspundeti la intrebari in fata tarii?
Raspunsera cu exactitate, asa cum fusesera invatati. In fond acesta era momentul pe care il asteptasera, culmea misiunii lor. Ani de pregatire, iar acum totul se apropia de final.
In sfarsit isi facura aparitia si presedintii cu sentinta. Pe chipuri li se putea citi o gravitate aleasa, ca si cand ar fi urmat sa savarseasca un fapt de o gravitate enorma.

91.3-Good morning and good luck!

Cerul diminetii glaciale purta urmele gerului pe el, nori cenusii stand nemiscati in calea pasarilor. Respiratia sa greoaie lasa urme prelungi in lumina difuza a matineului. Astepta de mai bine de jumatate de ora.
- Copiii astia n-au pic de respect!
Dezobisnuit de iernile estice, hotari sa faca vreo cativa pasi. Si cazu. Cazu alunecand pe pojghita de gheata ce pazea intrarea in aeroport. Se ridica icnind si greu, moment in care aparura si ei.
- Buna dimineata, domnule presedinte! Dati-mi voie sa va ajut.
- Ce v-a luat asa de mult? Si ai grija cum vorbesti! spuse fulgerand de sub cenusiile-i sprancene.
- Ma scuzati, tovarase! Am nimerit pe o strada blocata. Se intampla destul de des zilele astea.
- Prea bine! Ma mai tineti mult in frig?
Automobilul demara in tromba, tulburand dimineata cu girofarul lui. In schimb in interior domnea tacerea. In strafundurile sufletului lui, absorbit avid de imaginile ce i se intipareau intr-una pe retina. Un oras necunoscut i se asternea in fata, un oras pe care el il construise aproape de la zero. Acum ii era de nerecunoscut.
- Unde mergem, baieti?
- La Snagov, tovarase presedinte. Va asteapta toata lumea acolo nerabdatoare. Suntem foarte bucurosi ca va avem in sfarsit printre noi. Cel putin pentru mine e o mare onoare. De mic co...
- Vreau sa trecem prin fata Casei.
In timp ce masina alerga neoprita, orasul se oglindea aievea in geamurile masinii. Soarele rasarea rece de dupa blocuri.

Poveste cu p* 1

Trecuse ceva vreme de cand nu mai traise atat de intens. Era in parc, in iarba, soarele apunea dupa bloc, iar doi amici vomitau mai incolo, tot in iarba. Sau unul doar il ajuta pe celalalt. Privind in juru-i vedea ca in sfarsit romanii sunt fericiti. Sampania curgea valuri. Si nu numai ea.
Romania castigase. Nu la fotbal, ci la Haga. Dupa multi ani in care nu mai pusesem laba pe nicio bucatica de pamant, pe ceva tangibil, ci doar pierdeam constant(din cauza Dunarii), acum pusesem. Bagam mana adanc in titei si ne drogam cu gaze. Euforici, priveam linistiti catre viitorul copiilor nostri, carora le asigurasem o parte din nevoi.
A doua zi, trezindu-se tarziu si greu, cu parul lipicios si mirosind a iarba, privi catre cimitir. De jos venea zmogot de vecin culturist. Ca sa il doara si mai tare capul. Deschise radioul. Nu era muzica. Era altceva.
- Astia iar transmit piese de teatru in amiaza-mare...
Alt radio, aceeasi poveste. Si altul. Altul...
- Bai, frate?!!!
Ucraina declarase razboi Romaniei. Trupele lor erau la granita. Ai nostri inca se sfatuiau la o masa rotunda. Cu tigari de foi pe ea. Cine s-ar fi asteptat ca Ucraina "comunista" sa atace Romania care deja isi instalase sondele si sugea din greu. Pentru buzunarele altora, e drept, dar sugea. In sfarsit, "Consiliul de razboi" hotari strategic: masam toata armata in nordul Moldovei. Pastram virgin trupul tarii pana cand se vor hotara aliatii nostri nord-atlantici sa ne ajute.
- La arme, copii! tuna motivant generalul sustinut de presedinte. Un consilier se apropie de urechea primului si ii sopteste:
- Domnule general, stiti? Nu mai avem arme. S-au furat din depozite.
- Nu-i nimic.Avem o armata profesionista. Atat de profesionista ca poate lupta cu mainile goale. Sau in cel mai rau caz cu pusti de lemn, ca Nila Moromete.

*prosti

91.2- El gringo

O geanta. Un alaindelon. O caciula de miel.
- Diseara plecam!
Ii intoarse spatele, aruncand un zambet multumit pe sub ureche. Din radio flutura suav un tango.
- Ce? suna raspunsul ei tamp in semiintunericul camerei.
Dar usa deja se inchisese, troznind metalic de fata ei. El era deja plecat. Ca un vultur catre cuib. Ca o oaie pierduta catre baci.
[...]
O coada greoaie, un ghiseu ros de timp, o doamna grasa si autoritara.
- Hmm! Nu s-au schimbat prea multe, zise in sinea sa.
- Your passport, please!
- Ce? zise el gri.
- Aa, sunteti roman. N-as fi zis. Si am ceva experienta. Pasaportul, va rog!
Contrariat il inmana. Si contrariata ea il studie, in timp ce cu un ochi privea catre parul lui gri ce ii iesea de sub caciula.
- Purtati un nume foarte drag noua, tuturor. Puteti trece!
- Asta o stiu, tovarasa! De aia m-am si intors! De aia!
Grasa privea stupid dupa el, neremarcand coada iritata ce vroia sa rupa randul.
- Asta nu o s-o mai creada Mitica cand i-oi povesti diseara, spuse in sinea ei si se intoarse la banal.

91

Soarele tremura la asfintit, unind cerul cu marea de un albastru ireal. La orizont un iaht isi inalta catargul catre luceafar, penduland sub freamatul brizei, briza ce racorea acum plaja. Doar un pescarus mai intrerupea tacerea, ca un fulger in senin.
- La multi ani, Nicule! Sa ne traiesti!
Nicu deschise ochii si se apleca catre peruca alba ce ii vorbise.
- Ti-am zis ca nu mai vreau rame! Ce sa mai pun si in asta, poza de pe 25 decembrie? Mai bine zi-le sa mai aduca whiskey. Si sa aiba multa gheata! zise el intorcandu-se pe burta.
- Nu te mai enerva atata, dragule! Iar ai sa faci un soc. Auzi, au sunat Ionel si Dan. Ti-au urat si ei de bine. Stii cat tin la tine. Ar vrea si ei sa te vada, dar nah...
- Da-i la dracu'! Ei se distreaza in patrie si eu stau aici. Tot am sa ma intorc eu. Sa nu-mi zica ei ,,tovarase" daca nu ma intorc. Nici nu mai executa ce le zic. Da' Fidel n-a zis nimic?
- Ba da! Ii pare rau totusi ca nu poate veni. Iar se simte rau. Of, nu stiu cat o mai duce saracul. L-au ,,omorat" americanii.
Batrana se aseza greu langa el, lasand urme adanci in nisipul argintiu. Crepusculul vorbea de noapte.
- Nicule, nu mergem si noi in camera? spuse ea soptit, frecandu-si picioarele de ale lui.
- Ce vorbesti, tovarasa? De asta iti arde tie acum? Iti spun pentru ultima data: au trecut vremurile alea. Nici Pacepa nu ma mai poate ajuta. La naiba cu toate cele lumesti.
Lumina lunii rasarea peste cei doi, descoperindu-le trupurile in nisipul plajei si acoperindu-le cu razele ei ocrotitoare. In acelasi timp luceafarul lucea feeric catre est.
[Azi ar fi implinit 91 de ani. Sau poate chiar implineste.]

Interviu cu un boschetar -continuare-

Un preot cu firimituri in barba, dand sa treaca strada, se uita spre stanga si apoi spre dreapta. In stanga vede un Saab. Iar in dreapta e ea, Adela.
Numele ei e Adela. E murdara si se tot sterge pe la ochi incercand sa indeparteze negreata. De fapt e un tic.
,,-Esti de la Politie? Nu vreau sa merg la camin, mai bine stau aici."
Povestea ei incepe cu un suras. Tatal ei e tigan. Mama ei romanca. Frumoasa poveste de dragoste. Dar asta nu a impiedicat-o sa se nasca sub semnul nenorocului, intr-o casa cu 6 frati. Casa fiind un frumos apartament in Ciurchi, pe care a ei mama a binevoit sa-l vanda. Si sa-l piarda. Un scenariu bun pentru Guy Ritchie, scenariu ce implica un taxi, doi intermediari, trei hoti si o valiza cu bani. Si aici povestea se rupe...
O lacrima mijeste din negreata. Cel mai mare dintre frati s-a sinucis la putin timp dupa. Restul s-au risipit pe unde au putut. Unul in Bucuresti, altul in canalele Iasului si altii in puscarie. Nu mai stiu nimic unul de celalalt. A ramas ea, singura, in piata din CUG, unde a trait de pe seama targovetilor. Pana l-a intalnit pe Vasilica. Care Vasilica a trecut-o pragul la el acasa, casa de carton.
Cea mai buna perioada a fost cea in care a muncit ca femeie de serviciu in scara blocului de langa ei. Plenitudinea asigurata de ea era incredibila pentru ei. Asta pana a ramas insarcinata, dand nastere unei fetite. De care nu mai stie nimic acum.
Ea, Adela, vrea doar sa-si gaseasca o slujba si un sot. Vrea sa duca o viata normala. Are 32 de ani si inca mai spera.
Ei sunt oamenii de langa noi. Ei:boschetari, aurolaci, oameni fara adapost. Treci pe strada si nu-i vezi. Sau daca ii vezi iti afisezi o grimasa pe chip. Opreste-te. Intreaba. Incearca sa intelegi lumea in care traiesti. Departe de telenovele, dusmani si idealuri desarte. Ia contact cu realitatea.

Cauza si efect-iarna aceasta

Junkie's post

Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. Sa admiti ca dulcea otrava care iti invadeaza venele de fiecare data e mai presus de intelegerea ta. Sa admiti ca nu gandesti clar fara. Sa admiti ca esti fara rost cand nu o ai.
E cel mai greu sa admiti ca te-a subjugat inca de prima data. Si ca acum nu mai ai nici o portita de scapare. Cerul va fi albastru numai o data sau de doua ori pe zi. Sau poate chiar de mai multe ori. Curcubeul iti va invada emisfera doar la intervale regulate. Pe care vei vrea sa le extinzi, sa fie mai dese, sa fie pentru totdeauna.
Cel mai greu e sa admiti ca nu mai ai scapare. Dar totusi mai vrei. Esti inchis intr-o camera de tortura, dar camera asta e de turta dulce. Fiecare pas, fiecare soapta iti sunt ascultate. Lumea pare sa se prabuseasca in juru-ti de fiecare data cand nu ai, dar apoi totul e perfect, totul e cum ar trebui sa fie.
Un dans ritmic pe care nu-l mai poti intelege si nici nu mai ai puterea sa vrei.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent. De ea. Maria, Ana,Ruxandra, Eli sau orice alt nume.
Cel mai greu e sa admiti ca esti dependent de ea.
,,Inainte de primavara e intotdeauna iarna."

Designated driver

Eu sunt Alex.
Eu sunt ca un fulg. Zbor, sper, gandesc contrar tuturor falselor nevoi autoimpuse de societate. Visez cu precipitare si am antecedente in transpunerea lor in realitate. La mine, verbul ,,a nazui” e intotdeauna legat de verbul ,,a realiza”.
Eu zambesc atunci cand toti sunt tristi, eu sunt serioasa atunci cand toti sunt clovni.Eu.
Eu vreau ca voi sa zambiti la unison cu mine, sa zburati fara ascensorul fum, sa schimbam cerul plumburiu in albastru doar privind catre el.
Eu concentrez intr-un gand un univers gri si ti-l dau tie. Eu pot.
Eu sunt Alex. Si zambesc. 
Pt Alex